ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Monica Macovei, de la justiţiarul României la reformistul Don Quijote al PDL

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Ca ministru, Monica Macovei a iniţiat reforme în justiție care au dus la ridicarea unora din „stegulețele roșii” din partea Comisiei Europene, fapt ce a contribuit la acceptarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

S-a născut în Bucureşti, pe 4 februarie 1959, a studiat la Facultatea de Drept a Universității București (1978-1982), absolvind-o cu diplomă de merit. După absolvire, a fost angajată ca procuror în judeţul Giurgiu. În 1990, a fost numită în funcția de șef al biroului de supraveghere cercetări penale din cadrul procuraturii municipiului București, fiind promovată în 1993 în cadrul Parchetului General, la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – Serviciul pentru drepturile omului și criminologie.

În perioada 1992 – 1994, a fost bursieră la Universitatea Statului New York/Universitatea Central Europeană (CEU), unde a obținut diploma de Master of Law (LLM) în drept constituțional comparat. În 1997, Monica Macovei a demisionat din procuratură și s-a înscris ca avocat în Baroul București, unde a lucrat până în 2004, când a fost numită în funcția de ministru al Justiției.

În paralel, Monica Macovei a desfășurat activități de expert și consultant pe teme juridice: profesor asociat la Școala Superioară de Jurnalistică (1994-2002); expert/consultant pentru Consiliul Europei (1996-2004); expert/consultant pentru Federația Internațională Helsinki, OSI, Centrul European pentru Drepturile Romilor, UNDP și alte organizații internaționale (1997-2002). Între anii 1996-2004 a activat în  Asociața pentru Apărarea Drepturilor Omului-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), ocupând funcţiile de consultant, vicepreşedinte şi preşedinte al acestei instituţii.

Alte articole

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu scapă de dosarul de luare de mită. Procurorii DNA cer însă confiscarea mitei de 800.000 dolari

Călin Popescu Tăriceanu a cerut instanței continuarea procesului în dosarul licenţelor Microsoft, deși faptele s-au prescris: „Vreau să se dovedească în instanță nevinovăția mea!”

La finalul lunii decembrie din 2004, Macovei a fost numită în funcția de ministru al Justiției în Guvernul Tăriceanu, fără a fi membru a vreunui partid politic, dar susţinută de Partidul Democrat şi de către preşedintele Traian Băsescu.

Cât a fost ministru, a iniţiat legi privind reforma justiției (legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, legea privind organizarea judecătorească și legea privind statutul magistraților), legea nr. 90 din 15 aprilie 2005 (în virtutea căreia orice fost ministru poate fi anchetat pe baza dreptului comun, fără avizul Parlamentului) și proiectul de lege privind înființarea Agenției Naționale de Integritate, al cărei scop este controlarea averilor demnitarilor.

Totuşi, elanul reformator al Monicăi Macovei este stopat la începutul anului 2007. Pe 13 februarie 2007, senatorii României, în special de la PSD, adoptă o moțiune simplă de neîncredere împotriva ministrului Monica Macovei. Moțiunea a fost anunțată de Partidul Conservator şi susţinută de PSD (ambele aflate în opoziție) la 3 ianuarie 2007, trei zile după intrarea României în Uniunea Europeană. Mai precis, moţiunea a fost semnată de 63 de senatori (41 de la PSD, 12 de la PRM şi 10 de la PC). Printre semnatari: Mircea Geoană, Ion Iliescu, Sorin Oprescu, Ilie Sârbu, Nicolae Văcăroiu, Gheorghe Funar, Rodica Stănoiu, Codruţ Sereş, Dan Voiculescu, etc.). Moțiunea acuza lipsa unei strategii de reformă a sistemului judiciar.

Totuşi, Macovei se ţine bine pe poziţie şi refuză să demisioneze, susţinând că moţiunea ar fi urmărit, în realitate, stoparea luptei împotriva corupţiei. Cu un an înainte, în 2006, șapte parlamentari fuseseră inculpați sub acuzația de corupție și fraude, iar unii dintre ei au votat moțiunea împotriva Monicăi Macovei, deşi se aflau în conflict de interese. Chiar şi premierul Călin Popescu Tăriceanu refuză s-o demită pe Macovei.

Mai mult, Monica Macovei primeşte şi sprijin extern, Franco Frattini, comisarul UE pentru justiţie de la acea vreme, afirmând că menţinerea Monicăi Macovei este capitală pentru consolidarea reformei. Mai mult, Susanne Kastner, vicepreşedintele Bundestagului, este mai virulentă, avertizând România că demiterea ministrului Justiţiei ar putea activa una din „clauzele de salvgardare”, prevăzute în Tratatul de aderare al ţării la UE.

Este cel mai lăudat ministru al Justiţiei din România şi singurul care a primit exclusiv caracterizări pozitive din partea partenerilor externi ai României. În 2006, Financial Times a caracterizat-o ca fiind drept un „un erou care a transformat România din una dintre cele mai corupte parți ale Europei în unul dintre cei mai credibili candidați pentru aderarea la UE”. De asemenea, Die Welt (2006) a afirmat că „pentru România, aderarea la Uniunea Europeană aproape că nu ar fi fost posibilă fără Monica Macovei”. De asemenea, recent, în 2012, cotidianul elvetian Sonntagszeitung a scris că „nici un politician nu este atât de detestat de clicile corupte, de puciștii la costum și de către Securitate ca Monica Macovei. Monica Macovei reprezintă cealaltă Românie, o Românie decentă”.

În ciuda acestor susţineri şi caracterizări, Macovei este înlocuită din Guvern câteva luni mai târziu. Mai precis, pe 5 aprilie 2007, odată cu restructurarea guvernului Tăriceanu, declanşată de ieșirea Partidului Democrat de la guvernare.

Cariera sa politică nu se opreşte însă aici, chiar dacă din 2009 este membru al Parlamentului European. În februarie 2013, Monica Macovei și-a lansat candidatura la preşedinția Partidului Democrat-Liberal (PDL). Grupul său de susținători a fost numit „Reformiştii”, după moțiunea sa de reformare a partidului. A pierdut însă, Vasile Blaga fiind ales preşedintele partidului.

În Parlamentul European, Macovei a scris si negociat 40 de rapoarte adoptate si a negociat 50 de rapoarte ca raportor al grupului PPE. A scris și depus peste 1.500 de amendamente pentru mai mult de 130 de rapoarte legislative în domeniul anti-corupției, anti-fraudei, achizițiilor publice, transparenței, inclusiv în cheltuirea fondurilor UE de către statele membre și instituțiile UE.

A scris și depus amendamente referitoare la implementarea reformelor judiciare și anticorupție în țările candidate, drepturile fundamentale în UE, politica de vecinătate europeană; accesul public la informații și documente ale Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, condițiile de intrare și rezidență a cetățenilor non-UE în scopul angajării sezoniere etc.

A co-semnat peste 100 de Rezoluții privind încălcarea drepturilor omului în state din afara Uniunii si a avut circa 400 de intervenții orale în plenul PE.