Masa de aer din nordul Africii, încărcată cu nisip deşertic, a ajuns în Marea Britanie, unde autorităţile au emis alerte de poluare. Şcolile din Regatul Unit au fost sfătuite să-i ţină înăuntru pe elevi. Oamenii în vârstă, cu probleme respiratorii sau de inimă au fost şi ei avertizaţi să stea în locuinţe, potrivit SkyNews.
„Dacă aveţi astm, bronhopneumopatie obstructivă cronică sau boli de inima atunci chiar aţi avea probleme. Nu putem pur şi simplu ignora poluarea. Nu ieşiţi afară, dacă nu aveţi nevoie să ieşiţi. Nu faceţi sport afară, dacă nu sunteţi nevoit şi, dacă totuşi ieşiţi, luaţi-vă inhalatorul cu dumneavoastră!”, a declarat Sarah Jarvis, doctor de familie.
Autorităţile spun că aerul poluat cu nisip saharian se va extinde asupra unei părţi întinse din Marea Britanie. Printre cele mai afectate zone ar fi capitala Londra, sud-estul ţării, dar şi părţi din estul Regatului.
Experţii urmăresc cu atenţie fenomenul.
În următoarele zile, ca urmare a schimbării circulaţiei atmosferice, cresc şansele ca praful din deşert să ajungă şi în Europa centrală şi sud-estică. În România, praful Saharian va ajunge vineri, acoperind mare parte din ţară.