Încă o hoţie marca PDL. Un TUN de milioane de euro la Romaero, în atenţia DNA

Corpul de control al primului-ministru a efectuat un control la Societatea "Romaero" SA, cu scopul de a verifica respectarea legii cu privire la cheltuirea bugetului societăţii şi modul de încheiere şi derulare a contractelor. În urma verificărilor s-a stabilit, potrivit stiripesurse.ro, că la Romaero s-a dat un adevărat tun financiar, ale cărui pagube se ridică la mai multe milioane de euro.
Romania TV
03 apr. 2014, 17:50
Încă o hoţie marca PDL. Un TUN de milioane de euro la Romaero, în atenţia DNA

Din raportul Corpului de Control al Guvernului rezultă că Romaero s-a asociat cu Blue Air pentru crearea unei baze comune de reparaţii şi întreţinere a aeronavelor, cu toate că Blue Air nu avea autorizaţie tehnică şi nici o situaţie financiară care să-i permită o asemenea asociere. În consecinţă, Blue Air nu şi-a onorat obligaţiile contractuale, aportul acesteia fiind de doar 3.387.756 Euro, adică doar puţin peste 30% din suma de 11 milioane de Euro cu care se angajase să contribuie în asociere.

Mai mult, potrivit documentelor analizate de Corpul de Control, mai multe aeronave ale Blue Air au fost obiectul unor lucrări de mentenanţă realizate şi facturate de Romaero, fără ca asociaţia să emită la rândul său facturi pentru recuperarea cheltuielilor de la beneficiar.

Concret, potrivit raportului, „în perioada 19.04.2011 – 29.10.2012, asocierea constituită din societăşile Blue Air Transport Aerian S.A. şi Romaero S.A. a prestat servicii în sumă totală de 2.945.183 lei reprezentând cheltuieli aferente serviciilor, dar fără a încasa venituri corespunzătoare care i se cuveneau în mod legal”, ceea ce reprezintă un prejudiciu.

Pe de altă parte, Blue Air a folosit mai multe hangare ale Romaero pentru obţinerea autorizării necesare pentru prestarea serviciilor de întreţinere a aeronavelor, de care nu beneficia în momentul încheierii acordului cu Romaero. În concluzie, Romaero a creat un avantaj patrimonial celor de la Blue Air, întrucât obţinerea de către aceasta din urmă a autorizaţiei pentru efectuarea de lucrări de întreţinere „de bază” a generat diminuarea severă a volumului serviciilor prestate de Romaero şi implicit a veniturilor încasate. Acestea au scăzut constant de la 6.078.819 lei în 2009, la 4.228.457 lei în 2010, la 3.893.846 lei în 2011, la 2.218.193 lei în 2012, pentru ca în 2013 să ajungă la 774.725.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Orașul în care tot mai mulți români au început să-și cumpere apartamente, mulțumiți de prețurile de aici: “Se extinde”
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai fi la fel acum
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Rețetă de weekend. Papricaș cu găluște și afumătură. Cel mai gustos preparat din Ardeal
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Pierzi instant permisul auto. Se va da ordin UE, lege și în România: Nu se discută
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Copil de 14 ani din Mehedinți a provocat un incendiu la școală după ce a fost lăsat repetent
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!