Băsescu, către romi: Am fost singurul şef de stat care a participat la summitul de la Bruxelles

Preşedintele Traian Băsescu s-a aflat, vineri, la Bruxelles, în mijlocul mai multor reprezentanţi ai comunităţilor rome din Uniunea Europeană, care au participat la summitul european consacrat minorităţii roma.
Romania TV
04 apr. 2014, 10:31
Băsescu, către romi: Am fost singurul şef de stat care a participat la summitul de la Bruxelles

Cu acest prilej, şeful statului le-a spus acestora că este singurul preşedinte care a venit la acest eveniment, deşi au fost invitaţi toţi şefii statelor membre UE.

‘Ieri, la întâlnirea cu ţările africane, au fost toţi, dar azi nu au mai putut rămâne, măcar la primul panel’, a spus preşedintele.

El a discutat apoi cu reprezentanţii romilor, care s-au arătat încântaţi că l-au întâlnit pe preşedinte şi s-au folosit apoi de prilej să-i adreseze acestuia o serie de întrebări.

Traian Băsescu le-a vorbit celor prezenţi despre problema limitării dreptului la libera circulaţie. ‘Este o problemă, pentru că nu mă poţi obliga să limitez dreptul la libera circulaţie’, a arătat preşedintele care a reafirmat în context că problema comunităţii rome este una europeană.

Şeful statului a schimbat câteva impresii şi cu primarul Craiovei, Olguţa Lia Vasilescu.

Summitul consacrat romilor, desfăşurat vineri la Bruxelles, a reunit politicieni şi lideri locali şi naţionali din Uniunea Europeană. Acesta a fost primul summit al UE consacrat romilor de la instituirea, în 2011, de către Comisie a cadrului UE pentru strategiile naţionale de integrare a romilor.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Lege pentru posesorii de permis categoria B. Nu mai poți conduce pe șosea
Playtech.ro
Pericolul îngheţului pentru agricultură şi livezi. Pagubele aşteptate după ninsorile şi gerul din aceste zile
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Locul din România, de o frumusețe unică. Ascunde un blestem teribil
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O româncă din Italia a fost găsită moartă în propria casă. Aceasta și-ar fi pus capăt zilelor: „Grea alegere ai făcut... Ne-ai sfâșiat sufletul!”
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi de doliu! Am pierdut cel mai mare actor. Nu e cineva în țară să nu-l fi adorat: „Mândrie națională”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Cine este șeful lui George Simion. Șeful AUR face doar ce i se spune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu ce pensie ieşi după 40 de ani de muncă? Factorii care stau la baza calculelor