Anunţul că nu va mai candida la alegerile pentru preşedinţia FRF, care au avut loc luna trecută, le-a dat pentru prima dată apă la moară „răspândacilor” care au lansat zvonul că Mircea Sandu este din nou bolnav după ce învinsese cancerul în urmă cu ceva timp, scrie ziarulring.ro.
Verva fostului preşedinte FRF a arătat însă altceva. De câteva zile, Mircea Sandu este plecat în Franţa, la Nisa, chiar acolo unde, în urmă cu doi ani, mergea pentru tratament, lăsând din nou loc de speculaţii, presa vehiculând ideea că necruţătoarea boală ar fi recidivat.
Citeşte şi CUTREMUR ÎN FOTBAL: Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, judecaţi pentru corupţie
Raluca Sandu a ţinut să lămurească lucrurile, declarând că tatăl său este perfect sănătos. „Tata este sănătos tun, dar efectuează periodic controale medicale. Acum este în vacanţă, iar faptul că boala ar fi recidivat, aşa cum am citit prin ziare, este o aberaţie totală”, a spus Raluca Sandu.
Citeşte şi Renta viageră a lui Mircea Sandu a fost REDUSĂ
Operat de două ori de cancer Fostul preşedinte FRF a avut două cumpene legate de cancer. Prima dată se întâmpla prin 2009, când a primit vestea că este bolnav. A început, atunci, o lungă şi grea perioadă de tratamente, şedinţe de chimioterapie şi operaţii. Un an mai târziu se declara vindecat. Ei bine, n-a fost aşa. În 2012, „Naşu'” a primit a doua lovitură. Analizele au arătat că boala a recidivat. Sandu a fost nevoit să ia din nou drumul clinicii din Nisa, acolo unde s-a tratat şi prima dată. A învins şi a doua oară, fiind declarat vindecat.