Dominique Strauss-Kahn a înfiinţat un FOND de INVESTIŢII SPECULATIV

La trei ani după scandalul de la hotelul Sofitel din New York, fostul director al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a lansat discret, dar cu ambiţie, un fond de investiţii în care îşi pune în valoare reputaţia de economist, transmite duminică AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
06 apr. 2014, 13:54
Dominique Strauss-Kahn a înfiinţat un FOND de INVESTIŢII SPECULATIV

Dominique Strauss-Kahn, fostul director al Fondului Monetar Internaţiuonal, se află în prezent în fruntea unui fond de investiţii speculativ. Este o cotitură majoră pentru fostul ministru francez, silit să demisioneze de la conducerea FMI în 2011. El se îndepărtează astfel şi mai mult de o revenire în politică, deşi un recent sondaj, nepublicat, îl plasa în fruntea personalităţilor politice care „ar putea face lucruri mai bune decât Francois Hollande”.

Schimbarea în viaţa lui DSK, doctor în economie, fost ministru socialist al Economiei şi fost director general al FMI, a început acum câteva luni. În luna septembrie, grupul Anatevka, bancă de afaceri puţin cunoscută şi înregistrată în Luxemburg, anunţa numirea lui DSK la conducere, precum şi schimbarea numelui instituţiei financiare în LSK (Leyne, Strauss-Kahn and Partners).

Prezentă pe piaţa operaţiunilor financiare şi a brokerajului, societatea şi-a diversificat activitatea, lansând în acest an un fond speculativ (hedge fund). Obiectivul LSK este constituirea unui fond de 2 miliarde de dolari, strânşi din toată lumea şi în primul rând de la investitori din ţările emergente.

„DSK este foarte implicat, el este dirijorul”, a declarat AFP asociatul său, Thierry Leyne, precizând că fondul are o strategie mondială ce ar putea „interesa orice ţară şi orice activ”, potrivit Agerpres.

DSK nu are competenţe de investitor

Lansarea acestui fond ridică totuşi unele semne de întrebare, începând cu competenţele de investitor ale lui DSK. Chiar dacă are o lungă experienţă a pieţelor, fie şi numai pentru faptul că a fost directorul general al FMI -, DSK „nu a avut niciodată experienţă în domeniul administrării fondurilor speculative”, arată Christopher Dembik, analist financiar la Saxo Bank. În plus, „evoluţia lui DSK poate părea surprinzătoare dacă se ţine seama de trecutul său socialist, de centru stânga, cu atât mai mult cu cât fondurile speculative au o imagine negativă, deşi reglementarea lor este tot mai strictă”, apreciază el.

Thierry Leyne este încrezător în capacităţile fostului om politic. „DSK poate realiza o strategie pe termen lung, identificând marile tendinţe, dar şi reacţiona în timp real la evenimentele care pot apărea”, afirmă partenerul fostului director al FMI.

Trebuie doar ca LSK să obţină repede rezultate pentru că lumea fondurilor speculative este extrem de competitivă şi orice contraperformanţă s-ar putea dovedi dezastruoasă.

Un alt semn de întrebare vizează mărimea fondului şi obiectivul său de 2 miliarde de dolari. O publicaţie de specialitate nu a descoperit niciun fond speculativ european care să fi început cu 2 miliarde de dolari de la criza financiară din 2008. ‘Este un proiect extrem de ambiţios’, recunoaşte Leyne. ‘DSK are fără îndoială o reţea bună. Anunţul lansării fondului nu ar fi fost făcut dacă nu existau câteva angajamente ferme’, arată Dembik.

De la retragerea sa din viaţa politică, în 2011, Dominique Strauss-Kahn a fost consilier al unor guverne ca cele din Serbia şi Sudanul de Sud sau al unor firme, mai ales din Rusia. Necazurile cu justiţia nu par a fi o frână în activităţile sale financiare, care se desfăşoară departe de Franţa şi Statele Unite. Afacerea Sofitel, când a fost acuzat că a violat o cameristă a hotelului, s-a încheiat cu renunţarea la urmărirea penală, iar procedura civilă s-a terminat cu semnarea unui acord amiabil secret. DSK urmează să fie judecat în Franţa în acest an, într-un dosar de proxenetism (la hotelul Carlton din Lille).

DailyBusiness
Atenție! Cum sunt păcăliți românii care cumpără lapte și iaurt
Spynews
Anamaria Prodan versus Laurențiu Reghecampf! Războiul continuă! Cei doi se văd față în față la Tribunal, acum
Bzi.ro
Mario Fresh a rupt tăcerea după despărțirea de Alexia Eram! Cum a comentat artistul separarea
Fanatik.ro
Gigantul german care face angajări masive în zeci de orașe din România. Se oferă salarii bune și diferite bonusuri
Capital.ro
Ilegal în România să ai în curte sau în apartament. Poliția vine și confiscă tot
Playtech.ro
DOAMNE, cum arată Loredana la 54 de ani! S-a văzut TOT prin salopeta TRANSPARENTĂ!
DailyBusiness
Ai planuri de azi până duminică? Iată cum va fi vremea în toată țara
Adevarul
Edilul care și-a incendiat primăria a obținut ordin de protecție împotriva secretarei: „S-a repezit cu o forță brutală în mine”
wowbiz.ro
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Spynews
Pepe și Raluca, fosta soție, au ajuns la tribunal! Cei doi se judecă pentru copii. Declarația exclusivă a cântărețului
Spynews
Văduva lui Gabi Stângău, copleșită de durere în ziua în care ar fi aniversat doi ani de la nuntă. Ce semn divin a primit Diana Berințan: „Ești cu mine mereu” / FOTO
Evz.ro
„Te cunosc de undeva” revine cu un nou sezon. Bătaie pe lista de concurenți
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
kanald.ro
El este Cătălin, șoferul de ridesharing ucis cu 22 de lovituri de cuțit, în Snagov. Bărbatul în vârstă de 31 de ani era tatăl a doi copii
Cancan.ro
Câți lei costă o pâine cu maia la brutăria Laurei Cosoi. Românii stau zilnic la coadă!
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Planta interzisă în România. NU ai voie să o ai în curte. Închisoare 2 ani
StirileBZI
Dispare cash-ul din România? Cum vede Claudiu Negrea serviciul de numerar
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
stirilekanald.ro
De ce s-a sinucis Andrei, tânărul din Vaslui care s-a spânzurat în pădure
substantial.ro
Ziua Armatei României în școli: Peste 10.000 de elevi vor descoperi cariera militară
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICĂ! PNL a DECIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă: Mai multe tipuri de săpun cu substanțe toxice!