Orban: Radu Stroe este avocatul PSD la televizor. Când eşti în stare de război trădătorii se împuşcă

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat luni că îl consideră pe Radu Stroe un trădător, deoarece acesta joacă 'rolul de avocat al PSD la televizor'.
Romania TV
07 apr. 2014, 15:12
Orban: Radu Stroe este avocatul PSD la televizor. Când eşti în stare de război trădătorii se împuşcă

‘Când eşti în stare de război trădătorii se împuşcă. Sigur că în ziua de astăzi nu mai putem să spunem că aplicăm aceleaşi metode ca în stare de război adevărat, dar dacă dl. Stroe nu are decenţa să-şi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului, să se suspende pe perioada campaniei electorale, dacă nu consideră că PNL face ceea ce trebuie, dacă nu vrea să ia parte cu adevărat la campania PNL trebuie să-l ajutăm noi să se ducă cei pe care îi consideră astăzi prieteni, la Victor Ponta, Liviu Dragnea şi toţi ceilalţi cu care a stat foarte bine în cârdăşie în perioada de guvernare’, a spus Orban, cu privire la propunerile deputaţilor PNL ca la Biroul Politic Naţional al liberalilor să se discute fie excluderea din partid, fie suspendarea timp de şase luni a lui Radu Stroe, transmite Agerpres.

Întrebat dacă îl consideră trădător pe Radu Stroe, Orban a răspuns: ‘Eu cred că sunt printre cei mai serioşi în a susţine această argumentaţie cu cât eu vorbesc de pe o poziţie aparte, de pe poziţia unui om care nu a fost un răsfăţat al PNL, din care face parte şi domnul Radu Stroe şi cu toate astea sunt alături de partidul meu şi particip la campanie în fiecare zi de dimineaţă până seara’.

El a adăugat că Radu Stroe joacă rolul de avocat al PSD la televizor. Ludovic Orban a mai precizat că decizia de sancţionare a unui parlamentar este luată de Delegaţia Permanentă a PNL la propunerea Biroului Politic Naţional al partidului.

Deputaţii PNL l-au mandatat, luni, pe liderul de grup, George Scutaru, să propună Biroului Politic Naţional al liberalilor care se va reuni marţi în şedinţă sancţionarea vicepreşedintelui PNL Radu Stroe.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul din România unde cumperi un apartament cu 2 camere la doar 7.000 de euro. Ajungi imediat în centru, ai supermarket și restaurante aproape
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
WhatsApp introduce o funcție senzațională. Totul se schimbă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Limba romani a apărut pe Google Translate! Ce variantă a acestei limbi a fost aleasă de Inteligența Artificială
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Arsenal ilegal descoperit în locuința unui pensionar din Tulcea
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'