Dincolo de imaginea pe care şi-a creat-o, Mihai Petre ascunde însă o dramă teribilă, după care nu şi-a revenit nici în nouă ani, timpul scurs de la dispariţia fulgerătoare a tatălui său, răpus în doar câteva luni de un cancer pulmonar galopant. Despre tragedia lui Mihai Petre şi a familiei sale a vorbit chiar mama lui, Coca Petre, pentru wowbiz.ro.
„Noi am fost tot timpul o familie unita, ne-am inteles din priviri. Iar pentru Marian, Mihai si Alina reprezentau totul. Boala asta necrutatoare, care a luat milioane de oameni, a cazut ca un traznet. Imi aduc aminte ca am mers cu Marian pentru un consult de rutina, pentru ca in final doctorii sa ne dea cumplita veste: cancer pulmonar. Nu ne venea sa credem! Parca traiam un cosmar. Din pacate, boala a evoluat galopant, iar in cateva luni s-a prapadit„, a povestit mama celebrului dansator.
Citeşte şi Mihai Petre, aşa cum nu l-ai văzut niciodată. Vezi cum arăta în copilărie cel mai de temut jurat
Dincolo de legăturile de sânge, Mihai Petre avea cu tatăl său şi o comuniune dată de înclinaţia spre artă, iar Marian Petre era „cel mai fericit” atunci când îşi vedea fiul pe ringul de dans. Mama dansatorului a povestit că Marian Petre l-a văzut pe Mihai într-un ultim spectacol chiar pe 23 martie 2005, cu câteva zile înainte să moară, pe data de 11 aprilie.
Dincolo de suferinţa provocată de dispariţia tatălui său, Mihai Petre a rămas şi cu uriaşul regret de a nu fi apucat să-i mai spună vreun cuvânt înainte de moarte.
„Cu o zi inainte ca el sa moara, Mihai era plecat cu un spectacol in tara. Stiu ca in data de 10 aprilie Mihai a sunat pe telefonul lui Marian. Am raspuns eu, pentru ca el dormea. I-am spus ca se odihneste si m-a rugat sa nu-l trezesc. A doua zi, dimineata, sotul meu a fost rapus defintiv de boala. Azi, in familie, cand vorbim despre el, se asterne un fel de liniste in sufletul fiecaruia dintre noi. Stim ca de acolo, de Sus, el ne vegheaza si ne ocroteste cu bunatatea lui„, a povestit Coca Petre.