ANUNŢ IMPORTANT pentru PROFESORI. Vor da examen de titularizare

Curtea Constituţională a interzis titularizarea dascălilor care în ultimii ani au luat peste 7 la examen, iar în vară ar fi putut primi un post, dacă era disponibil. De acum, cei care vor să se stabilească în învăţământ trebuie să susţină anual examenul de titularizare.
Iulian Tudor
09 apr. 2014, 09:22
ANUNŢ IMPORTANT pentru PROFESORI. Vor da examen de titularizare

Lovitură grea pentru dascălii care n-au apucat să se titularizeze, deşi la examenul susţinut în ultimii ani au obţinut note peste 7, dar n-au avut loc pe care să îl ocupe definitiv. Curtea Constituţională a decis că profesorii nu se mai pot titulariza în baza notei obtinute în anii anteriori la titularizare, potrivit monitorulneamt.ro.

Până când Ministerul Educaţiei îşi va armoniza legislaţia proprie cu cea impusă de Curtea Constituţională, articolul de lege în baza căruia se făceau titularizările pe baza notelor vechi este suspendat.

„Insuficienta numărului de cadre didactice nu justifică denaturarea regimului juridic al unei instituţii (…) şi crearea unei modalităţi «paralele» de accedere la calitatea de titular”, susţine Curtea Constituţională, care a publicat zilele trecute în Monitorul Oficial motivarea deciziei de neconstituţionalitate a articolului 253 alin. (1) din Legea Educaţiei.

Mai exact, CCR a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile care prevăd posibilitatea titularizării cadrelor didactice care au participat la examene de titularizare în anii anteriori. În motivare, Curtea arată că aceste prevederi „sunt discriminatorii, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învătământul preuniversitar într-o altă modalitate decât concursul”.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Funcția secretă pe care o are, de fapt, viziera mașinii. Se aplică indiferent de marca autoturismului. Puțini români știu ce poți face cu ea
Capital.ro
Mașinile interzise pe străzile din România. Nu mai au drept de circulație. Legea e lege
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Ce umilință! Șoșoacă, pusă la pământ din două vorbe
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
SE VERIFICĂ buletinele de identitate. Legea care este deja OBLIGATORIE în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Principalul suspect în cazul crimei din Brăila a fost prins
MediaFlux
Schimbări majore privind voucherele sociale! Le scade valoarea și se acordă mai rar. Au anunțat acum
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'