Primii care au început să se simtă rău au fost copiii care au stat la locul de joacă. În scurt timp, tot mai mulţi copii s-au plâns de aceleaşi simptome. Îi usturau ochii şi aveau iritaţii.
Astfel, au fost alertate autorităţile care au evacuat imediat şcoala, în timp ce elevii şi profesorii au trecut printr-un filtru de igienizare.
Autorităţile au descoperit că în aer este o substanţă toxică. Ulterior, au găsit şi sursa. Mai mulţi ardei extrem de iuţi erau pe terenul de joacă. Aceştia erau atât de periculoşi, încât autorităţile au folosit măşti şi mănuşi pentru a-i îndepărta.
Nu se ştie însă cum ardeii au ajuns acolo. Ancheta este în desfăşurare.