Marco Houston, editorul unei publicaţii din Londra, susţine că i-a împrumutat pe Prinţul Paul şi Prinţesa Lia cu suma de 1,8 milioane de lire, pe care aceştia nu i-au înapoiat.
Englezul şi-a căutat dreptatea în justiţie, iar judecătorii din Marea Britanie au decis ca prinţul Paul să-i plătească lui Marco Houston datoria plus dobânzile aferente, scriu cei de la Spynews.ro.
Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Marco Huston cere acum executarea silită a Prinţului în România. Dacă instanţa din Bucureşti va accepta, prima pe listă ar putea fi vila situată pe strada Alexandru Phillipide din Bucureşti. Apoi, orice acţiuni şi sume de bani aflate în conturile din ţară.
Avocaţii prinţului susţin însă că, de fapt, Houston le datorează acestora suma de bani în baza unui contract de împrumut autentificat de către un notar din Londra.