ANI: Un consilier local din Mioveni a votat alocarea a 5,4 milioane euro clubului său de fotbal

Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Dumitru Olteanu, consilier local în oraşul Mioveni, după ce acesta a votat o hotărâre prin care Clubul Sportiv Mioveni, unde este preşedinte, a primit cinci contracte de finanţare, în valoare totală de 23.942.500 lei (aproximativ 5.442.000 euro).
Romania TV
10 apr. 2014, 07:29
ANI: Un consilier local din Mioveni a votat alocarea a 5,4 milioane euro clubului său de fotbal

Potrivit unui comunicat al ANI, Dumitru Olteanu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, având un interes de natură patrimonială, a participat la şedinţele Consiliului Local al Oraşului Mioveni, votând pentru adoptarea hotărârilor privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale consiliului în perioada 2009 – 2013.

În anexele acestor hotărâri, au fost prevăzute sume din care s-au efectuat plăţi către Clubul Sportiv Mioveni (club în cadrul căruia acesta deţine calităţile de membru fondator şi preşedinte al Consiliului Director).

În vederea finanţării acţiunilor/activităţilor din cadrul Programului „Promovarea Sportului de Performanţă” în anii 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013, Clubul Sportiv Mioveni a încheiat cu Consiliul Local al Oraşului Mioveni cinci contracte de finanţare, în valoare totală de 23.942.500 lei.

În opinia ANI, Dumitru Olteanu nu a respectat dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, dispoziţiile art. 75, lit. b) şi f) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: orice persoană juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia; o asociaţie din care fac parte”, precum şi dispoziţiile art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”.

Dumitru Olteanu deţine calitatea de consilier local începând cu data de 20 iunie 2008.

De asemenea, el deţine la Clubul Sportiv Mioveni calităţile de membru fondator, membru în Adunarea Generală a Asociaţilor (din 4 decembrie 2001), membru asociat şi membru în Consiliul Director (de la data de 8 august 2006), membru în Biroul Executiv (din 14 iunie 2010) şi funcţia de preşedinte al Consiliului Director (de la data de 6 iulie 2010).

DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Spynews
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Cele 5 zodii pentru care se întoarce roata norocului în octombrie și noiembrie. Taurii și Fecioarele, printre cele mai avantajate
Capital.ro
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România. Cum dăm ceasurile
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Hotărâre drastică pentru toți românii care stau la casă!
Adevarul
„Am mâncat sandvișuri uriașe cu creveți la aceeași masă cu KGB-ul” . Jens Stoltenberg a dezvăluit cum a încercat să recruteze un agent sovietic
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ziua Educației 2024. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru învățători și profesori
Spynews
Claudia Pătrășcanu i-a făcut o urare lui Gabi Bădălău de ziua lui de naștere: ”Nu aștept să mi se răspundă niciodată”. În ce relații este cu fostul soț
Evz.ro
La cât timp se spală așternuturile, dacă ai animal de companie. Regula te scapă de neplăceri
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă neapărat la mașină. Șoferii, obligați la service înaintea iernii. Nu sunt anvelopele
StirileBZI
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru ajutoarele de încălzire 2024-2025! Cererile se depun până pe 20 noiembrie
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Despre Newsletter: Sinteza informațiilor esențiale de la Digi24
MediaFlux
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Țara te vrea prost”: Sarmalele Reci – o trupă mai actuală ca oricând