Putin avertizează 18 ţări, inclusiv România, că datoria Ucrainei ar putea afecta LIVRAREA de GAZE către UE

Preşedintele rus Vladimir Putin a informat, printr-o scrisoare, mai mulţi lideri europeni în legătură cu "situaţia critică" a datoriei Ucrainei pentru gazele naturale şi cu posibilul impact asupra tranzitului gazelor spre Europa, relatează joi agenţiile ruse de ştiri. O astfel de scrisoare a primit şi preşedintele Traian Băsescu, informează România TV.
Iulian Tudor
10 apr. 2014, 13:03
Putin avertizează 18 ţări, inclusiv România, că datoria Ucrainei ar putea afecta LIVRAREA de GAZE către UE

Vladimir Putin şi-a exprimat „îngrijorarea profundă privind situaţia legată de datoria la gaze a Ucrainei şi de alimentarea Uniunii Europene cu gaze”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, potrivit Agerpres.

În aceeaşi scrisoare, liderul de la Kremlin mai afirmă că problema datoriei la gaze a Ucrainei trebuie rezolvată rapid.

„Gazprom este nevoită să treacă la plata în avans pentru livrările de gaz, iar, în cazul unor noi încălcări ale condiţiilor de plată, va înceta parţial sau total livrările de gaz. Aş vrea să vă atrag atenţia asupra faptului că în martie încă se aplica o reducere de preţ de 268,5 dolari la o mie de metri cubi de gaz. Chiar şi la acest preţ, Ucraina nu a plătit niciun ban. Realizăm pe deplin că această mişcare creşte riscul ca gaze naturale care trec prin Ucraina să fie deviate în drumul lor către consumatorii europeni. De asemenea, realizăm că asta va face mai dificil pentru Ucraina să acumuleze rezerve de gaz care să fie utilizate la toamnă şi la iarnă. Faptul că partenerii noştri europeni s-au retras unilateral de la efoturile concertate de a rezolva criza ucraineană şi chiar de la susţinerea unor consultări cu partea rusă nu lasă Rusiei nicio alternativă. Rusia nu poate şi nici nu trebuie să suporte singură povara de a susţine economia Ucrainei, dându-i discounturi şi iertându-le datoriile şi Ucraina să folosească aceste subvenţii pentru a acoperi deficitul în relaţiile sale comerciale cu ţările membre UE”, avertizează preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Ucraina NU mai importă GAZ din RUSIA

Gigantul rus Gazprom, controlat de stat, a oprit livrările de gaze spre Ucraina în timpul unor dispute privind preţurile în iernile 2005-2006 şi 2008-2009, ceea ce a condus la reducerea alimentării statelor din UE care primesc gaz rusesc prin conducte ce traversează Ucraina.

Gazprom susţine că Ucraina îi datorează 2,2 miliarde de dolari pentru gaze şi că a depăşit termenul limită pentru plata alimentării pe luna martie.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Pastila de slăbit care aduce revoluție în industria farmaceutică. Rezultatele spectaculoase
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai