Ceremonia de nuntă a lui Chris și Leah O’Kane mergea exact conform planului, în Oldcastle, Irlanda, sâmbătă, când ceva cu totul neaşteptat a avut loc, potrivit The Telegraph.
Trupa SonLight Music Ministry tocmai terminase de cântat „Be thou my vision”, și preotul se ridicase pentru a spune câteva cuvinte la microfon.
În loc de un discurs, părintele Kelly a început, însă, să cânte o variantă personalizată a piesei „Hallelujah”, de Leonard Cohen.
Mireasa a izbucnit în lacrimi şi toţi invitaţii l-au aplaudat pe părintele Kelly la finalul cântecului emoţionant.