Tranzacţiile imobiliare ar putea fi contestate în justiţie, în absenţa certificatului energetic

Tranzacţiile imobiliare ar putea fi contestate ulterior în justiţie de părţile care au încheiat contractul sau de către terţi dacă schimbul de proprietate sau închirierea nu sunt însoţite de certificatul de eficienţă energetică al imobilului, reiese dintr-un proiect elaborat de MDRT.
Romania TV
01 nov. 2011, 14:03
Tranzacţiile imobiliare ar putea fi contestate în justiţie, în absenţa certificatului energetic

Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Dezvoltării, pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.

Legislaţia în vigoare prevede ca, începând de la 1 ianuarie 2011, proprietarii de locuinţe unifamiliale şi apartamente din blocurile de locuinţe trebuie să pună la dispoziţia potenţialilor cumpărători sau chiriaşi certificatul de performanţă energetică.

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a anunţat în ianuarie că respectiva prevedere nu condiţionează transferul de proprietate asupra clădirilor, iar instanţa, executorul sau notarul nu pot împiedica în nici un fel proprietarul, cumpărătorul sau chiriaşul să vândă, să cumpere sau să închirieze.

 

Proiectul de lege iniţiat de MDRT prevede că pentru clădirile sau unităţile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul/ proprietarul/ administratorul este obligat să pună la dispoziţia

potenţialului cumpărător sau chiriaş, după caz, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului, astfel încât acesta să ia la cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii/ unităţii de cădire pe care urmează să o cumpere/ închirieze. Contractele încheiate fără respectarea acestei prevederi sunt supuse nulităţii relative potrivit prevederilor Codului Civil, se arată în document.

La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar.

Totdată, la data înregistrării contractului, noul proprietar are obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă o copie a certificatului energetic, iar originalul va rămâne în posesia sa.

Pentru clădirile care se construiesc, certificatul se elaborează prin grija investitorului/ proprietarului/ administratorului, este prezentat de către acesta, în original, comisiei întrunite în vederea recepţiei la terminarea lucrărilor, se anexează, în copie, la procesul verbal de recepţie şi se constituie în parte componentă a cărţii tehnice a construcţiei.

„Procesul verbal încheiat cu ocazia recepţiei la terminarea lucrărilor şi neînsoţit de copia certificatului, este nul de drept”, se arată în proiect.

În anunţurile de vânzare sau închiriere a clădirilor/ unităţilor de clădire, investitorul/ proprietarul sau administratorul imobilului trebuie să precizeze, obligatoriu, informaţii cu privire la indicatorii privind performanţa energetică, specificaţi în certificat.

Proiectul de lege stipulează că, în scopul reducerii consumurilor energetice, al îmbunătăţirii performanţei energetice şi tranziţiei către clădiri al căror consum este aproape egal cu zero, Ministerul Dezvoltării va propune aprobării Guvernului mai multe programe naţionale de sprijin financiar.

Certificatul de performanţă energetică se elaborează pentru diverse tipuri de clădiri sau unităţi componente, care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore, dar şi pentru cele aflate în proprietatea/administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice.

Documentul se elaborează de auditor energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului/ proprietarului/ administratorului clădirii/ unităţii de clădire, se înmânează solicitantului şi este valabil 10 ani de la data eliberării, cu excepţia situaţiei în care asupra clădirii/unităţii clădirii nu se efectuează lucrări care modifică consumurile energetice ale acesteia.

 

Certificarea şi auditarea energetică se realizează de către auditorii energetici pentru clădiri, atestaţi pe grade profesionale de către Ministerul Dezvoltării, până la 30 iunie 2011 fiind avizate peste 1.000 de persoane.

Contactat de MEDIAFAX, Dan Berbecaru, vicepreşedinte al Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC), a afirmat că în acest an au fost realizate peste 1.000 de certificate în toată ţara.

El a explicat că certificatele sunt eliberate fie de persoane fizice autorizate, fie de salariaţi în cadrul unor companii de profil, iar preţurile nu sunt fixe şi variază în funcţie de tipurile de clădiri.

Astfel, pentru un apartament în bloc, „un preţ corect” este în opinia sa situat între 400 şi 600 de lei, iar la clădirile de peste 1.000 de metri pătraţi, costul de referinţă este de 1 euro/ metru pătrat. Pentru clădirile cu suprafeţe mai mici, preţul este de 1-1,5 euro/ metru pătrat, iar pentru cele mai extinse tariful poate coborî la 0,5-0,6 euro/ metru pătrat.

Proiectul de lege introduce şi prevederi noi legate de sistemul de control, contravenţii şi sancţiuni.

Astfel, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) din subordinea Ministerului Dezvoltării va efectua controale cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale privind performanţa energetică a clădirilor şi inspecţia sistemelor de încălzire/climatizare.

ISC va controla afişarea certificatului la clădirile aflate în proprietatea/ administrarea autorităţilor administraţiei publice, precum şi la clădirile instituţiilor care prestează servicii publice. Totodată, instituţia va verifica, prin sondaj, certificatele şi rapoartele de audit energetic, precum şi cele de inspecţie a sistemelor de încălzire şi climatizare.

Autorii documentului identifică şi o serie de contravenţii, precum nerespectarea unor obligaţii din partea auditorilor energetici şi experţilor tehnici, nerespectarea obligaţiei de afişare a certificatului de către proprietarii/ administratorii clădirilor publice sau neîndeplinirea, la termenul stabilit, a măsurilor dispuse de ISC la controlul anterior. În aceste cazuri, amenzile sunt cuprinse între 250 lei şi 1.000 lei.

În schimb, pentru întocmirea şi eliberarea de certificate şi rapoarte de audit energetic, precum şi rapoarte de inspecţie, pentru care auditorul energetic sau expertul tehnic nu au competenţe de elaborare, semnare şi ştampilare, conform prevederilor legale în vigoare, este sancţionată cu amenzi cuprinse între 5.000 lei şi 10.000 lei.

„De la data intrării în vigoare a prezentei legi, investitorii si proiectanţii vor lua toate măsurile pentru ca, începând cu data de 31 decembrie 2020, clădirile pentru care se organizează recepţia la terminarea lucrărilor, în condiţiile legii, vor fi clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero”, se arată în proiect.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mașina produsă în România și care trebuia să fie peste Dacia. A fost primul autoturism low cost care s-a vândut în Europa de Vest. S-a făcut la dorința lui Nicolae Ceaușescu și multe au ajuns în Olanda sau Belgia
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Peisajul surprinzător al râului Qiantang: cum natura creează opere de artă
MediaFlux
DE ce a MURIT de fapt GABRIEL COTABIȚĂ! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni