Un reprezentant al Comisiei Europene a declarat pentru Vedomosti că livrările în Italia, Polonia şi Slovacia au fost miercuri, la ora 11,00 GMT, cu 8-10% mai mici decât norma.
Potrivit poziţiei oficiale a monopolului rus, Gazprom continuă să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale faţă de clienţii europeni, în ciuda creşterii consumului în Rusia din cauza temperaturilor scăzute.
Doi angajaţi ai unor companii occidentale de profil presupun că gazul rusesc ar putea fi luat în statele est-europene, care suferă din cauza unui ger cumplit. Este vorba de Ucraina, Polonia, Serbia, România, Bulgaria, Lituania şi Cehia. 89 de persoane au fost victime ale temperaturilor scăzute în aceste ţări, scrie Vedomosti, citând Reuters.
Ucraina şi-a sporit consumul de gaz rusesc, a recunoscut ministrul energiei Iuri Boioko, dar ţara nu a depăşit propriul plan anual de consum, de 27 de miliarde de metri cubi. Creşterea cererii interne va fi compensată din rezervele deţinute în depozite, a spus acesta. Polonia importă gaz în strictă conformitate cu solicitările făcute, a anunţat operatorul Gaz-System.
Nici România nu are probleme, a declarat pentru Vedomosti un reprezentant al Ministerului Economiei şi Dezvoltării, dar nu a precizat dacă această ţară ia gaz peste volumul solicitat anterior, notează publicaţia rusă.