„Am redus considerabil perimetrul căutărilor şi suntem foarte încrezători în faptul că semnalele care au fost detectate provin de la cutiile negre„, a afirmat Tony Abbot.
Australia coordonează eforturile internaţionale în sudul Oceanului Indian, în încercarea de a găsi epava aeronavei Boeing 777, aparţinând companiei Malaysia Airlines, care a dispărut la 8 martie cu 239 de persoane la bord în timpul unui zbor pe ruta Kuala Lumpur-Beijing.
Vastele dispozitive navale şi aeriene care au fost desfăşurate în zona unde se presupune că avionul a căzut nu au descoperit nimic până acum decât nişte semnale de înaltă frecvenţă, identice cu cele produse de cutiile negre.
Anchetatorii sunt într-o cursă contra cronometru pentru a găsi cutiile negre înainte ca balizele sonore să-şi epuizeze bateriile, prevăzute să dureze teoretic 30 de zile.
Cu toate acestea, şeful Centrului australian de coordonare (JACC), Angus Houston, a declarat pentru AP, preluată de Ria Novosti, că – potrivit informaţiilor sale – „nu există încă niciun progres în căutare zborului MH370”.