Oamenii de ştiinţă cred că, acum 3,26 de miliarde de ani, Pămîntul a fost lovit, cu o viteză de 20 km/secundă, de un asteroid enorm, cu un diametru de 37-58 km. Impactul ar fi fost mai puternic decât un cutremur cu magnitudinea de 10,8 grade; atât de puternic, încât apa oceanului a început să fiarbă, cerul a fost acoperit de flăcări, iar timp de 30 de minute după ciocnire au avut loc cutremure în toate regiunile Pământului. Asteroidul a lăsat în urmă un crater cu diametrul de aproape 500 km. (Pentru comparaţie, asteroidul despre care se crede că ar fi dus la dispariţia dinozaurilor ar fi avut 10 km în diametru; craterul Chicxulub, din Mexic, lăsat de el, are diametrul de cca. 150 km.
Eveniment astronomic rar: Pământul, Marte şi Soarele vor fi perfect aliniate
„Ştiam că a fost mare, dar nu ştiam cât de mare”, spune despre asteroid Donald Lowe, geolog la Stanford University şi unul dintre autorii unui studiu pe această temă, ce urmează să apară în jurnalul Geochemistry, Geophysics, Geosystems.
Oamenii de ştiinţă au studiat o zonă numită Centura Barberton, o regiune cu lungimea de 100 km şi lăţimea de 60 km, situată în Africa de Sud. Aici se găsesc roci cu caracteristici deosebite, care s-ar putea datora impactului. Locul impactului se găseşte probabil la mii de kilometri de Centura Barberton; încă nu s-a putut stabili exact unde. Analizând însă aşa-numitele „roci verzi” din Centura Barberton – care se numără printre cele mai vechi din lume – cercetătorii au reuşit pentru prima dată să creeze o simulare computerizată a impactului şi a efectelor acestuia, inclusiv o posibilă modificare a sistemului de plăci tectonice şi apariţia unui sistem mai nou, ce poate fi identificat în această regiune. Studiul are implicaţii importante pentru înţelegerea modului în care s-a format planeta şi a evoluţiei ei la puţin timp după formare, scrie Daily Mail, citat de descopera.ro.