La întâlnire au mai participat ministrul Economiei, Constantin Niţă, şi ambasadorul Republicii Azerbaijan la Bucureşti.
Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii au fost analizate progresele în cooperarea bilaterală în domeniul energetic, urmare a vizitei la Baku a prim-ministrului român în luna iunie a anului trecut. Între priorităţile de cooperare se află continuarea eforturilor pentru realizarea proiectului de transport al gazelor naturale AGRI, dezvoltarea investiţiilor în sectorul produselor petroliere şi achiziţia de utilaj petrolier din România.
„Victor Ponta a apreciat progresele în colaborarea bilaterală în baza relaţiilor de parteneriat strategic şi a solicitat o pregătire cât mai pragmatică a viitoarei sesiuni a Comisiei Economice Interguvernamentale din acest an. În acest sens, a subliniat în mod special importanţa portofoliului de investiţii strategice care ar putea fi de interes pentru companiile din Azerbaijan, în sectorul economic din România”, informează Guvernul.
De asemenea, Victor Ponta a subliniat importanţa diversificării aprovizionării cu gaze a Europei şi a încurajat dezvoltarea în continuare a proiectelor din coridorul sudic ce leagă resursele din zona Caspică de sud-estul Europei.