Săptămâna Mare: Slujba Deniei celor 12 Evanghelii

Denia celor 12 Evanghelii, săvârşită în Joia Mare, este una dintre cele mai frumoase slujbe, care evidenţiază momentele dramatice legate de patimile şi jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.
Romania TV
16 apr. 2014, 07:07
Săptămâna Mare: Slujba Deniei celor 12 Evanghelii

După citirea primelor cinci pericope evanghelice ale deniei din această seară, are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar şi aşezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului:

„Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape”. Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintă cerul, şi aşezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieşirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască şi venirea Sa, în istorie, în lume.

Citeşte şi: Paştele Ortodox: Ce e bine şi ce nu e bine să FACEM în SĂPTĂMÂNA MARE

Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se răstigneşte pe Sine, fără de păcat fiind, pentru ca noi să fim izbăviţi din robia păcatului.

Denia din Joia Patimilor, cu o semnificaţie aparte şi o structură specială, recapitulează şi actualizează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea Sa în mormânt.

Nodurile făcute la Denia celor 12 Evanghelii
 
În Joia Mare se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, unele femei fac 12 noduri pe sfoară sau aţă, unul după fiecare Evanghelie, punându-şi dorinţe. În unele regiuni, nodul respectiv se desface după ce dorinţa a fost îndeplinită, iar în  altele, se desface la vreme de încercare, rostindu-se o rugăciune pentru rezolvarea unei probleme. Fetele nemăritate mai obişnuiesc să îşi pună şnurul înnodat sub pernă ca să-şi viseze ursitul.

Citeşte şi MESAJE DE PASTE 2014: Cele mai frumoase URARI, FELICITARI de PASTE 2014
 
La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări care au fost aprinse în timpul slujbei, câte una pentru fiecare Evanghelie. Acest obicei este tolerat de Biserică.
 
De asemenea, se duc la biserică vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti.
 
Pomana dată peste mormânt şi focul prin care trec spiritele
 
Joia Mare este şi o zi specială pentru pomenirea celor adormiţi. Este ultima zi de pomenire a morţilor din Postul Mare. Este foarte important să se împartă căni – tradiţia vorbeşte despre „Cănile din Joia Mare” – colaci şi apă. Se spune că este bine să se dea toate acestea peste mormânt celui care le primeşte. Se mai obişnuieşte, în unele regiuni, să se aprindă focuri pe morminte sau în curtea casei, pentru că se crede că în această zi morţii se întorc acasă şi vin la foc să se încălzească. De asemenea, focul aprins are rol purificator, spunându-se că el alege spiritele bune care vor păzi casa, de cele rele, pe care le alungă.

Fetiţa care face minuni de dincolo de moarte. Misterul Sfintei de la Curtea de Argeş VIDEO


Se spune că slujitorii lui Caiafa au aprins, în joia când Iuda l-a vândut pe Hristos, un foc în curtea arhierească, pentru că le era frig. O altă interpretare a focului din Joia Mare este aceea potrivit căreia Sfântul Petru ar fi fost oprit de un asemenea foc atunci când s-a lepădat de Hristos.
 
Ouăle nu se vopsesc în Vinerea Mare
 
Se spune că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică tot anul.  Gospodinele care nu au înroşit ouă în Joia Mare trebuie să facă acest ritual sâmbătă, înaintea Paştelui şi în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi se spune că nu se face nimic pentru spor, deoarece nu rodeşte, pentru că Hristos a murit. Or, oul este un simbol al rodirii perpetue şi al formei rotunde aproape perfecte.

Citeşte şi Ce nu ştiai despre Săptămâna Mare: Semnificaţii, tradiţii şi superstiţii
 
Este bine ca ouăle să fie vopsite numai în roşu, deoarece această culoare simbolizează sângele Mântuitorului.  Tradiţia spune că acest lucru vine de la faptul că peste ouăle aduse de Mironosiţe au căzut picături din sângele lui Hristos răstignit pe Cruce. Se mai povesteşte că Maria Magdalena, care ducea un coş cu ouă, le-a spus unor necredincioşi cu care se întâlnise pe drum că Hristos a înviat. Ei au râs de ea, spunându-i că vor crede că aşa este dacă ouăle din coşul ei se vor înroşi … iar acestea s-au înroşit pe loc.
 
Vinerea Mare mai este numită şi Vinerea Seacă, pentru că se ţine post negru toată ziua, pentru iertarea păcatelor şi pentru a avea spor şi sănătate tot anul.


Trecerea pe sub Epitaf înseamnă mântuire şi purificare
 
În Vinerea Mare, se scoate Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii, la amiază, iar înaintea ei se aşează pe masă Sfântul Epitaf. Este ziua în care se tămăduieşte sufletul de păcat şi se spune că până şi cei blestemaţi se pot vindeca. Sfântul Epitaf aşezat în faţa Crucii cu Mântuitorul răstignit este loc de pelerinaj al credincioşilor. Este aşa-numita „trecere pe sub Masă” – un dans ritual de bucurie, după cum explică preoţii. Creştinii trec în genunchi pe sub Masă, acesta însemnând gestul suprem de pocăinţă, iar după ce ies, se ridică în picioare, gestul simbolizând faptul că respectivul nu rămâne doar la pocăinţă, ci „se îndreaptă”, se luminează după această trecere, se purifică. O altă interpretare a trecerii pe sub Masă este coborârea în Mormântul lui Hristos care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor neamului creştin, iar ridicarea în faţa Crucii este triumful asupra suferinţei şi spălarea păcatelor.
 
Se poate trece pe sub Masă o dată sau de trei ori, cu o lumânare aprinsă, ritualul fiind diferit în funcţie de obiceiul locului. Pe Masă se pun flori. Se spune că nu este bine să treci după un bătrân bolnav, că s-ar putea să ajungi ca el sau să-i iei păcatele, şi nici după o femeie. După Prohod, se înconjoară Biserica împreună cu preoţii care au ţinut slujba. Unele persoane fac înconjurul sfântului lăcaş mergând în genunchi.
 
Scăldatul ritual
 
Este un alt simbol al purificării, al curăţirii trupeşti şi sufleteşti care se face în Vinerea Mare. Obiceiul spune că se face într-o apă curgătoare, ca să se ducă tot ce e rău. Creştinii care nu au la îndemână o astfel de sursă se mulţumesc cu apa de la duş, pentru că şi aceasta este „curgătoare”. Este bine să se facă acest ritual chiar înaintea Răsăritului sau cât mai devreme dimineaţa.

Citeşte şi Postul Paştelui: Săptămâna Patimilor este cea mai importantă perioadă a Postului de Paşte
 
În Duminica Paştelui, creştinii se spală cu apă în care s-a pus un ou de Paşti şi un ban de argint, pentru a fi sănătoşi tot anul şi a nu duce lipsă de nimic.
 
Lumina Învierii
 
În noaptea de sâmbătă spre dumincă este Învierea. La miezul nopţii, creştinii cântă împreună cu preoţii „Hristos a Înviat!”.  Slujba de Înviere se încheie dimineaţa, dar cei mai mulîi dintre creştini pleacă după ce au luat Lumina.
 
De la slujbă, creştinii trebuie să plece cu lumânarea aprinsă şi să meargă aşa cu ea pănă acasă, unde, după ce fac semnul Crucii, o sting în pragul de sus al uşii de la intrarea în casă. Gestul simbolizează lumina care ne luminează pe noi şi spaţiul în care trăim.
 
Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special, pentru diferite trebuinţe.

De asemenea, creştinii care au ţinut tot Postul Paştelui şi s-au spovedit pot să primească Sfânta Împărtăşanie după slujba Învierii sau a doua zi, în Duminica Paştelui, când în biserici se ţine A Doua slujbă a Învierii, la prânz, cu condiţia când în acest răstimp să fi postit în continuare.
 
Rugăciuni folositoare
 
Preoţii le recomandă creştinilor să citească Evangheliile în toată această perioadă. Astfel, înaintea Paştelui sunt recomandate Evagheliile după Matei, Marcu şi Luca, iar după Înviere, cea a lui Ioan Evanghelistul.

Citeşte şi TEORIA care CONTRAZICE BIBLIA. Când a avut loc „Cina cea de Taină” şi când a fost RĂSTIGNIT IISUS HRISTOS
 
Este bine de ştiut că din Joia Mare până în Joia din Săptămână Luminată nu se spală rufe şi nici nu se coase. Curăţirea trupului este permisă. De asemenea, este de rău augur să te tunzi în Vinerea Mare. Se spune că „tragi a rău” şi că îţi va muri cineva apropiat din familie.
 
Nu în ultimul rând, creştinul trebuie să poarte haine curate, primenite, iar de Paşti, haine noi.
 
De asemenea, rugăciunile care se fac după Înviere, începând din Săptămâna Luminată şi până la Înălţare se fac stând în picioare, nu în genunchi.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni