Dan Şova: Băsescu se simte expus şi încearcă să distragă atenţia de la afacerea Nana

Vicepreşedintele PSD Dan Şova, ministru al Transporturilor, consideră că 'reacţiile violente' ale preşedintelui Traian Băsescu la adresa senatorului social-democrat Gabriela Firea se explică prin faptul că şeful statului 'se simte expus şi încearcă să distragă atenţia de la afacerea Nana'.
Iulian Tudor
16 apr. 2014, 10:16
Dan Şova: Băsescu se simte expus şi încearcă să distragă atenţia de la afacerea Nana

Potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES, Dan Şova susţine că şeful statului nu are o problemă personală cu Gabriela Firea.

‘Traian Băsescu se simte încolţit şi reacţionează cum ştie mai bine: prin ameninţări şi jigniri. Încearcă să distragă atenţia şi să ne intimideze. Crede că, dacă ţipă mai tare, va reuşi să acopere toate semnele de întrebare pe care Comisia parlamentară de anchetă le-a descoperit. Dacă Băsescu n-ar fi avut nimic de ascuns în cazul Nana, atunci n-ar fi recurs la acest comportament deplorabil, nedemn pentru un preşedinte. Băsescu de fapt are o problemă cu afacerea Nana, nu cu Gabriela Firea’, a declarat Dan Şova, potrivit sursei citate. 

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul din România unde cumperi un apartament cu 2 camere la doar 7.000 de euro. Ajungi imediat în centru, ai supermarket și restaurante aproape
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
WhatsApp introduce o funcție senzațională. Totul se schimbă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Limba romani a apărut pe Google Translate! Ce variantă a acestei limbi a fost aleasă de Inteligența Artificială
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Comisia Europeană ia act de hotărârile Tribunalului General al Uniunii Europene privind accesul la contractele de vaccinuri COVID-19
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'