‘Toată lumea striga de ce nu scutim de impozit profitul reinvestit, ba, chiar unii ziceau că ne fac moţiune de cenzură pentru asta, ieri l-am anunţat, astăzi este pe ordinea de zi proiectul de ordonanţă de urgenţă, nu mai interesează pe nimeni, cel puţin în dezbaterea publică. Eu cred că toate firmele serioase care au investiţii planificate în perioada următoare, după 1 iulie ştiu că tot acest profit reinvestit va fi scutit de impozit’, a declarat premierul.
Victor Ponta a adăugat că următoarea măsură fiscal-bugetară avută în vedere de Guvern va fi, cu siguranţă, ‘reducerea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator’.
Premierul a subliniat, în context, importanţa semnării acordului de colaborare între Guvern şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României.
„Ieri, din punctul de vedere al Guvernului, semnând acel parteneriat cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României – coaliţie care include Camera de Comerţ Româno-Americană, Consiliul Investitorilor Străini, diverse asociaţii ale mediului de afaceri, patronate din România – acel parteneriat care asigură predictibilitate, stabilitate şi dialog între mediul de afaceri şi Guvern cred că este mult mai important decât orice alt eveniment politic, pentru că arată o încredere a mediului de afaceri (…) şi capacitatea noastră de a lucra împreună şi de a fi predictibili şi stabili”, a spus Ponta.