El a sugerat că cea mai bună soluţie pentru securitatea Republicii Moldova ar fi aderarea la NATO.
Întrebat dacă Republica Moldova se va putea integra în UE cu un conflict îngheţat, Traian Băsescu a arătat că Uniunea Europeană are deja precedentul Ciprului şi nu va mai permite să importe conflicte pe teritoriul său. „Vă dau un răspuns cinstit şi foarte ferm – exclus. Se poate negocia, se poate orice, numai nu se poate intra în UE cu un conflict îngheţat pe propriul teritoriu”, a afirmat Băsescu.
În acest context, el a reiterat necesitatea ca Rusia să îndeplinească angajamentele asumate în 1999 de a retrage armamentul şi militarii de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, el s-a pronunţat pentru modificarea formatului de negocieri ‘5+2’ care să fie „mult mai suplu”. Potrivit şefului statului român, acesta ar fi trebuit să fie compus din UE, SUA, Rusia şi Republica Moldova, adică fără Ucraina, OSCE şi Tiraspol. „Îl văd mult mai suplu – Rusia, UE, SUA şi Chişinăul ca parte afectată. Tiraspolul nu are ce căuta pentru că nu este o reprezentanţă legitimă a cuiva”, a declarat Traian Băsescu.
Totodată, el s-a pronunţat în favoarea unor negocieri mai ample între Chişinău şi Moscova în această privinţă. „Este clar că una dintre chei este la Moscova. Or, cu Moscova trebuie discutat foarte serios. Aş pune mai mult accent pe negocierea dintre Chişinău şi Moscova decât pe formatul ‘5+2’ „, potrivit preşedintelui român.
Traian Băsescu a sugerat că Republica Moldova ar trebui să examineze posibilitatea de a renunţa la statutul de neutralitate. „Republica Moldova şi-a declarat neutralitatea, dar ca să fii neutru trebuie să te ia în seamă şi ceilalţi şi să-ţi garanteze integritatea teritorială. Dar Republica Moldova s-a declarat stat neutru, dar are un conflict pe propriul teritoriu”, a spus Băsescu, susţinând că „trebuie o opţiune mai fermă a politicienilor de la Chişinău” în această privinţă.
Şeful statului român a precizat că ţara sa nu se poate implica în niciun conflict din regiune decât dacă un stat membru NATO ar fi atacat. „Avem nişte reguli, iar regulile sunt că intrăm în război pentru un partener din NATO. Atunci România nu va avea nicio ezitare să intervină militar pentru apărarea unei ţări membre NATO care a fost atacată. De aceea este important ca Republica Moldova să aibă o opţiune fermă pentru propria securitate”, a subliniat Traian Băsescu.