„Acesta este începutul celui de-al Treilea Război Mondial”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a atras atenţia cancelarului german, Angela Merkel, că Ucraina este în pragul războiului civil după ce Kievul a trimis armata împotriva insurgenţilor separatişti din estul ţării. 
Filip Stan
17 apr. 2014, 06:42

„Dacă vom alege să-i opunem rezistenţă lui Putin, riscăm o escaladare militară terifiantă, care cred că nu este o exagerare dacă spun că ar putea să ne aducă în pragul unui război nuclear”, scrie autorul britanic Edward Lucas în publicaţia britanică Daily Mail. EDWARD LUCAS este autorul lucrării  „The New Cold War” (Noul Război Rece)

„Diferenţa dintre noi şi ruşi, scrie Lucas, este că Putin este pregătit şi poate să-şi ducă poporul în suferinţă economică pentru ceea ce el crede că este interes naţional. Noi nu suntem aşa”, mai spune Edward Lucas.

Miniştrii afacerilor externe din Rusia, SUA, UE şi reprezentanţii Kievului se vor reuni joi, 17 aprilie, la Geneva, pentru a discuta pe marginea mijloacelor prin care Ucraina ar putea fi scoasă din profunda criză în care se află în prezent, relatează ITAR-TASS, cu câteva ore înainte de începerea consultărilor.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a atras atenţia cancelarului german, Angela Merkel, că Ucraina este în pragul războiului civil după ce Kievul a trimis armata împotriva insurgenţilor separatişti din estul ţării, a anunţat miercuri Kremlinul, citat de AFP.”Preşedintele rus a menţionat că escaladarea brutală a conflictului a împins ţara în pragul războiului civil”, a declarat Kremlinul într-un comunicat dat publicităţii după o convorbire telefonică între cei doi lideri.

Un ‘zid de cenzură’ din ‘beton’ îi împiedică pe europeni să aibă acces la informaţii complete despre evenimentele din Ucraina, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, citat de AFP. 

‘Explicaţiile Rusiei nu sunt difuzate. Ele nu sunt prezentate, pentru că au de înfruntat un zid de cenzură, din beton’, a declarat Peskov pentru canalul public de televiziune Rossia 24. 

Purtătorul de cuvânt a adăugat că poziţia Rusiei este, totuşi, ‘foarte coerentă şi argumentată’, iar atât preşedintele Vladimir Putin, cât şi ministrul de externe, Serghei Lavrov, precum şi alţi oficiali ruşi continuă să ofere explicaţii în legătură cu aceasta. 

La rândul lor, mass-media publice din Federaţia Rusă şi-au mărit în ultimele săptămâni numărul emisiunilor speciale care, cel mai adesea, se concentrează asupra grupurilor ultranaţionaliste din rândul mişcării proocidentale instalate la putere la Kiev şi, totodată, scot în evidenţă solidaritatea Rusiei cu ‘poporul frate’ ucrainean.


DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Sfatul zilei de duminică, 20 aprilie 2025. Vărsătorii primesc o lecție importantă
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum se alege corect vinul. Masa de Paște devine o capodoperă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul