UPDATE 22:00 442 de persoane sunt rănite din cauza inhalării gazului lacrimogen la protestele de la Cairo, a anunţat ministrul de Interne egiptean, informează NBC News.
UPDATE 20:36 Aproximativ 120 de persoane au fost rănite în urma protestelor de la Cairo, a anunţat ministrul de Interne egiptean, potrivit NBC News.
Protestatarii, majoritatea dintre ei suporteri ai echipei Al Ahly, au mărşăluit pe un pod peste Nil şi au ajuns în piaţa Tahrir, îndreptându-se spre Ministerul de Interne.
Forţele de securitate egiptene au aruncat cu gaz lacrimogen spre demonstranţii din piaţă, informează Reuters.
Protestatarii dau vina pentru dezastrul de ieri pe poliţie şi armată, care s-au dovedit a fi neputincioase în faţa haosului dezlănţuit pe stadion.
Ultimele cifre arată că bilanţul victimelor confruntărilor de la Port Said, dintre suporterii egipteni ai echipelor Al Masry şi Al Ahly, este de cel puţin 77 de morţi şi 178 de răniţi.
Fraţii Musulmani i-au acuzat de partizanii lui Hosni Mubarak că ar fi responsabili de producerea incidentelor de la Port Said. Pentru a mai calma spiritele, guvernul militar interimar a anunţat că a fost demarată o investigaţie asupra evenimentelor de miercuri şi a demis întreaga conducere a Federaţiei de Fotbal de la Cairo.