Palatul lui Ceauşescu, scos la vânzare de RA-APPS

Reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu, în perioada cât a fost preşedinte, va fi vândută, transmite România TV. Motivul este că Palatul Primăverii nu mai este folosit decât rareori, iar întreţinerea costă prea mult. Astfel, Guvernul a decis vânzarea clădirii. Totodată, mai multe bunuri rămase de la Ceauşescu vor fi distruse pentru că sunt prea uzate.
Filip Stan
17 apr. 2014, 16:13
Palatul lui Ceauşescu, scos la vânzare de RA-APPS

Construcţia Palatului Primăverii a început în 1965, imediat după ce Nicolae Ceauşescu a preluat puterea în România comunistă, şi a servit ca reşedinţă oficială până în 1989. Se pare că Elena Ceauşescu s-ar fi implicat personal în alegerea covoarelor şi candelabrelor din interior.

După Revoluţie, palatul a fost rareori folosit, iar costurile mari ale întreţinerii au determinat autorităţile să decidă scoaterea ei la vânzare. Se speră ca potenţialii cumpărători să fie atraşi de terenul din jurul vilei, de 15.000 m².

O parte din bunurile aflate în interior vor fi distruse deoarece sunt prea uzate pentru a mai fi scoase la licitaţie. Este vorba îndeosebi de haine şi încălţăminte care a aparţinut cuplului prezidenţial.

DailyBusiness
Ratele românilor, în pericol să crească iar? Anunțul BNR
Spynews
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
Bzi.ro
Ce salarii au chefii de la MasterChef 2024. Cine primește cei mai mulți bani
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
Capital.ro
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Playtech.ro
Ioana Năstase, apariție spectaculoasă la 50 de ani. Are o siluetă de vis, zici că e o adolescentă
DailyBusiness
Ploile mătură România! Anunț major al meteorologilor
Adevarul
Fost consilier prezidențial la Kremlin: ”Când Putin va pleca, întregul sistem politic va fi distrus și se va ajunge la o situație de haos”
Spynews
Poliția Română cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea incendiatorului din Parlament. Cum arată bărbatul / FOTO
Spynews
Ce relație are Mira cu soacra ei. Cântăreața a rămas surprinsă când a văzut cum a așteptat-o mama lui Levi Elekes | VIDEO
Evz.ro
Alexandra Stan s-a despărțit de milionarul belgian. Culisele separării
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Turistă ucisă de rechin într-o destinație frecventată de mulți români. Avea doar 30 de ani
Capital.ro
Stare de alertă în capitala Ungariei! Dunărea a ieșit din matcă la Budapesta
StirileBZI
Se dau 500 de lei în plus la al 13-lea salariu! Banii intră în cont în decembrie 2024, de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
stirilekanald.ro
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
substantial.ro
Costuri și strategii diferite: Bulgaria și România în cursa achizițiilor de avioane de luptă
MediaFlux
DISPARE ORA de IARNĂ! S-A VOTAT în UE!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...