„Trebuie să găsim un termen de basm pentru alegerile lui Stoican. A fost ceva ciudat. Nu cred că le putem numi surprize. Nu se poate să abordezi returul fără nici un vîrf. Este de neconceput aşa ceva. Poate doar odihnind vîrfurile pentru meciul din campionat cu Astra, meci care contează pentru un loc de cupele europene.
Jocul s-a mai echilinrat pe finalul reprizei a doua, dar pînă atunci Steaua a avut multe ocazii, s-a jucat pur şi simplu cu adversarul. Pe final era deja cu sacii în căruţă.
Spre deosebire de meciul din campionat, scor 1-1, Dinamo a acceptat o luptă de uzură, aceea de a se bate pentru mingile de la mijlocul terenului. Steaua a jucat agresiv, un fotbal superior, dar un fotbal lipsit de coerenţă. Tănase în centru, care are o problemă în orientarea în teren, e o alegere mai puţin inspirată. El e jucător de bandă, se bazează pe acţiuni individuale”, a spus Dinu la Digi Sport.