Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, trimis în judecată pentru dare de mită

Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu a fost trimis vineri în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi dare de mită.
Romania TV
18 apr. 2014, 09:18
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, trimis în judecată pentru dare de mită

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014, Cătălin Rădulescu, concomitent cu ocuparea funcţiei de deputat, s-a ocupat şi de administrarea efectivă a societăţii comerciale SC Concordia Con. Strade SRL, controlând activitatea acesteia prin exercitarea activă a pârghiilor de director general.

În acest sens, Cătălin Rădulescu a ignorat dispoziţiile legale, conform cărora calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu ‘funcţia de preşedinte (…) director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice’.

Procurorii mai susţin că el a acţionat în mod permanent şi repetat ca administrator şi director general al SC Concordia Con. Strade SRL, subrogându-se în drepturile şi obligaţiile administratorului de drept al societăţii, manifestându-se, totodată, şi ca director general al societăţii.

Astfel, acesta ar fi efectuat nemijlocit mai multe tipuri de operaţiuni, care intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept/directorului general: a reprezentat societatea în relaţiile cu terţii, negociind în mod direct contracte de execuţie, contracte de prestări servicii, contracte de execuţie lucrări în subantrepriză, acorduri de asociere, contracte de cesiune creanţă pe obiectul principal de activitate al societăţii, respectiv lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor; a supravegheat şi controlat în mod direct şi nemijlocit activităţile legate de procedurile de participare a societăţii la licitaţiile publice; a depus diligenţe de identificare a unor potenţiali clienţi sau oportunităţi de afaceri pentru societatea Concordia Con. Strade SRL; a depus diligenţe de recuperare a unor creanţe ale societăţii; a efectuat interviuri pentru angajarea personalului; a semnat înscrisuri în numele societăţii (facturi, contracte, devize).

În exercitarea celor două funcţii (de administrare şi control ca director general), Cătălin Rădulescu a negociat şi obţinut adjudecarea lucrării de asfaltare a unui obiectiv din Piteşti, semnând în acest sens, din partea Concordia Con. Strade SRL, deşi nu ar fi avut dreptul, un contract de execuţie, ce avea ca obiect executarea şi finalizarea unor lucrări de asfaltare, preţul contractului fiind în sumă de 630.000 lei (63 lei/mp fără TVA), arată DNA.

Demersurile de negociere a acestui contract au avut loc în luna iulie 2013 între Cătălin Rădulescu şi un martor atât la sediul Concordia Con. Strade SRL din Piteşti, cât şi la punctul de lucru al obiectivului.

DNA mai arată că martorul a precizat că negocierea contractului de execuţie cu Rădulescu s-ar fi făcut sub presiunea ameninţărilor deputatului, fiind nevoit să accepte efectuarea lucrărilor de către firma Concordia Con. Strade SRL, deoarece nu ar fi dorit să creeze probleme firmei pe care o reprezenta, date fiind relaţiile cu care s-ar fi lăudat şi cu care ar fi ameninţat deputatul.

Ameninţările s-ar fi referit la viitoare controale de la Garda de Mediu, de la Garda Financiară, la diferite blocaje ale unor documente, în cadrul primăriei, cu scopul de a bloca total activitatea firmei pe care o reprezenta martorul.

‘În cadrul negocierilor respectivului contract, în luna iulie 2013, deputatul Rădulescu Cătălin Marian i-ar fi promis 10.000 de lei martorului, manager de proiect, pentru ca aceasta să nu ridice obiecţii privind execuţia lucrărilor de asfaltare. Promisiunea respinsă ar fi fost reluată ulterior, la momentul semnării procesului verbal de recepţie, respectiv la 27 august 2013. La acel moment, martorul, însărcinat cu avizarea calităţii lucrării, ar fi ridicat obiecţiuni cu privire la calitatea execuţiei şi, pe cale de consecinţă, ar fi condiţionat semnarea procesului verbal de recepţie de reducerea devizului. În această împrejurare, inculpatul Rădulescu Cătălin Marian ar fi reluat promisiunea iniţială privind oferirea sumei de 10.000 lei, pentru ca martorul să semneze procesul verbal de recepţie fără obiecţiuni (şi fără reducerea devizului). Funcţionarul ar fi refuzat din nou, motiv pentru care procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor a fost semnat cu reducerea devizului’, mai susţin procurorii.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii solicitând judecătorilor menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de deputatul PSD.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Până acum s-au dat amenzi de peste 11.000 lei
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Dispar micii. Situația este catastrofală
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Zelenski subliniază necesitatea consolidării apărării aeriene a Ucrainei după atacul cu drone
MediaFlux
A MURIT în SECȚIA DE VOTARE! ȘOC total la ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy