Radu Mazăre va fi cercetat în stare de LIBERTATE

Radu Mazăre va fi cercetat de către procurorii DNA în stare de libertate, au decis judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel a fost respinsă contestaţia procurorilor faţă de decizia de cercetare în libertate sub control judiciar a primarului din Constanţa. Decizia este definitivă şi irevocabilă.
Filip Stan
18 apr. 2014, 16:11
Radu Mazăre va fi cercetat în stare de LIBERTATE

„După ce am mai adus documente, procurorii au susţinut că am luat şpagă ca să fac toată procedura legală. Nu a fost pusă la îndoială legalitatea achiziţiei nici un moment. Nici măcar de către procurori. Mă bucur că instanţa şi-a dat seama că e de domeniul absurdului. Era în interesul meu să fac aceste locuinţe şi să fiu ales încă o dată ca primar”, a declarat Radu Mazăre după ce instanţa s-a pronunţat vineri după-amiază.

Primarul a precizat că numele fratelui său, senatorul Alexandru Mazăre, nu a fost invocat nici de către procuror, nici de către judecători.

„Când eram în liceu, am citit ‘Procesul’ lui Kafka. Mărturisesc că atunci nu l-am înţeles. De-abia acum l-am înţeles”, a spus Mazăre ulterior la România TV. Edilul va merge sâmbătă în cartierul pentru săraci pe care l-a construit în Constanţa. „Şi anul trecut tot acolo am fost de Paşti. Acolo am simţit că eu că sunt mai aproape de Dumnezeu”, a adăugat Mazăre.

Radu Mazăre a ajuns dimineaţă la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei. Ca să fii judecat că ai construit case pentru săraci şi la preţul cel mai mic din câte s-a construit vreodată în ţara românească, în Vinerea Mare, cred că spune totul”, a declarat Radu Mazărem înainte de a intra în şedinţa de judecată ce a durat circa trei ore.

Pe 9 aprilie, judecătoarea Rodica Cosma de la ÎCCJ a respins propunerea DNA de arestare preventivă a lui Radu Mazăre pe motiv că procurorii nu au adus probe care să demonstreze că primarul municipiului Constanţa ar fi primit mită de la omul de afaceri Morgenstern Avraham în schimbul facilitării câştigării unui contract privind construirea de locuinţe sociale.

DNA a făcut contestaţie, care s-a judecat vineri la ÎCCJ.

Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi săptămâna trecută de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Procurorii susţin că, în anul 2011, omul de afaceri Morgenstern Avraham, reprezentantul SC Shapir Structures SRL, i-a oferit lui Radu Mazăre, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către acea societate, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social ‘Henri Coandă’ în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Banii au fost trecuţi prin conturile mai multor societăţi offshore şi au ajuns în final la Radu Mazăre şi fratele acestuia, Alexandru Mazăre, potrivit DNA.

‘Traseul mitei a fost următorul: Societatea offshore Larton Consultants Ltd (unic asociat al SC Shapir Structures SRL) transferă în contul societăţii Melici Management Inc. (beneficiar real Schwartzenberg Emilian) suma de 109.835 euro la data de 28.07.2011 şi suma de 173.012 euro la data de 24.08.2011; Societatea Melici Management Inc. transferă în contul personal al primarului Mazăre Radu Ştefan deschis la Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, suma de 95.000 euro la data de 13.09.2011 şi în contul personal al lui Mazăre Alexandru deschis la aceeaşi bancă – Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, suma de 40.000 euro în aceeaşi dată; tot în contul personal al lui Mazăre Alexandru deschis la Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, Melici Management Inc. a transferat suma de 40.000 euro în data de 06.12.2011. Operaţiunile prin care fraţii Mazăre au primit sumele de bani sus-menţionate au avut ca justificare ‘fees’ – onorariu’, se arată în referatul DNA.

Potrivit DNA, aceste sume de bani au fost oferite primarului Radu Mazăre pentru ca acesta să efectueze o serie de demersuri, unele intrând în atribuţiile sale de serviciu – iniţierea unor hotărâri de Consiliu Local -, altele în afara atribuţiilor de serviciu, cum ar fi consilierea reprezentantului Shapir Structures, Morgenstern Avraham, în cadrul a numeroase întâlniri avute de cei doi pe parcursul desfăşurării procedurii de achiziţie.

Anchetatorii afirmă că unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primar în favoarea societăţii Shapir Structures au fost cele prin care, la solicitarea lui Morgenstern Avraham, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, adică de la 37.241.120 lei, cât a fost valoarea estimată de autoritatea contractantă la publicarea anunţului de achiziţie publică, la 40.964.030 lei, cât a fost oferta financiară a societăţii Shapir.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Candidatul independent la președinție își schimbă radical declarațiile
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului