Polițiștii Secției nr. 2 Ploiești au fost sesizați de către un ploieștean, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, pe care îl parcase în municipiul Ploiești. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat mai mulţi polițiști, împreună cu un jandarm, care l-au găsit la faţa locului pe apelant, constatând că acesta se află sub influenţa băuturilor alcoolice, relatează myploiesti.ro.
Ploieșteanul a afirmat că a parcat autoturismul în municipiul Ploiești, în jurul orei 17.00, după care, când a revenit, în jurul orei 19.30, a constatat că autoturismul nu se mai afla în locul respectiv.
De asemenea, fiind întrebat cu privire la activităţile efectuate în acest interval de timp, iniţial a refuzat să dea detalii, ulterior afirmând că nu îşi mai aminteşte.
În jurul orei 22.30, polițiștii au localizat autoturismul în apropierea domiciliului apelantului, fără a prezenta urme de forţare la nivelul încuietorilor.
Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.