VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Vremea îi răsfaţă şi pe bucuresteni luni pentru că va fi predominat frumoasă şi se se va încălzi. Soarele este însoţit de nori inofensivi, vântul adie plăcut iar în termometre, până după-amiază, se adună 23 – 24 grade Celsius la umbră.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Vreme calda şi în general frumoasă şi în Capitală, marţi. Temporar, mai ales după-amiază, norii strâng rândurile şi trecător sunt condiţii să plouă slab, timp în care vântul e o idee mai alert. Meteorologii anunţă maxime în jur de 23 grade.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Cald va fi miercuri şi în Capitală, cu maxime de 24 … 25 grade, dar nori grosi se adună pe cer de la o oră la alta, mai ales în a doua parte a zilei şi mai ales seara şi noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice poate şi intensificări de scurta durată ale vântului.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Joi nu scăpăm de ploi, dimpotrivă, pe arii extinse vor fi averse însoţite izolat de fulgere şi tunete, dar şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În aceste condiţii maximele scad uşor, se vor situa în general între 14 şi 22 grade. Şi spre finalul săptămânii instabilitatea atmosferică îşi spune cuvântul şi local mai cad ploi locale, mai ales în jumătatea sudică a ţării, timp în care temperaturile sunt apropiate de cele obişnuite în ultima săptămână a lunii aprilie.