Leonardo DiCaprio l-ar putea interpreta pe Steve Jobs într-un film biografic

Regizorul britanic Danny Boyle ar fi în discuţii cu actorul american Leonardo DiCaprio pentru rolul lui Steve Jobs într-un film biografic despre fostul şef al Apple, relatează voici.fr.
Iulian Tudor
22 apr. 2014, 12:34

Ar putea fi sfârşitul vacanţei pe care DiCaprio şi-a luat-o după succesul filmului "Lupul de pe Wall Street". Este vorba despre un rol de aur într-unul dintre cele mai aşteptate proiecte de la Hollywood - noua peliculă biografică despre viaţa lui Steve Jobs.

Primul lungmetraj biografic, "Jobs", cu Ashton Kutcher extrem de convingător în rolul fondatorului Apple, nu a avut mare succes la public. Noul film va fi o ecranizare a biografiei lui Steve Jobs, scrisă de Walter Isaacson, best-seller autorizat chiar de patronul firmei din Cupertino. Scenariul îi aparţine talentatului Aaron Sorkin.

Regizorul David Fincher spera să reediteze succesul producţiei "The Social Network", dar s-a aflat săptămâna trecută că s-a renunţat la el, precum şi la Christian Bale, care ar fi urmat să îl întruchipeze pe genialul Jobs. Potrivit Hollywood Reporter, Sony Pictures l-ar fi înlocuit deja pe Fincher cu Danny Boyle.

Câştigător al unui Oscar în 2009 pentru "Vagabondul milionar", regizorul britanic l-ar avea în vizor pe Leonardo DiCaprio. Cei doi au mai lucrat împreună în 2000, la 'The Beach'.

Deocamdată nu s-a semnat niciun acord, dar rolul Jobs ar putea fi ocazia aşteptată de DiCaprio pentru relansarea campaniei "un Oscar pentru Leo", încheie voici.fr.

Ar putea fi sfârşitul vacanţei pe care DiCaprio şi-a luat-o după succesul filmului „Lupul de pe Wall Street”. Este vorba despre un rol de aur într-unul dintre cele mai aşteptate proiecte de la Hollywood – noua peliculă biografică despre viaţa lui Steve Jobs.

Primul lungmetraj biografic, „Jobs”, cu Ashton Kutcher extrem de convingător în rolul fondatorului Apple, nu a avut mare succes la public. Noul film va fi o ecranizare a biografiei lui Steve Jobs, scrisă de Walter Isaacson, best-seller autorizat chiar de patronul firmei din Cupertino. Scenariul îi aparţine talentatului Aaron Sorkin.

Regizorul David Fincher spera să reediteze succesul producţiei „The Social Network”, dar s-a aflat săptămâna trecută că s-a renunţat la el, precum şi la Christian Bale, care ar fi urmat să îl întruchipeze pe genialul Jobs. Potrivit Hollywood Reporter, Sony Pictures l-ar fi înlocuit deja pe Fincher cu Danny Boyle.

Câştigător al unui Oscar în 2009 pentru „Vagabondul milionar”, regizorul britanic l-ar avea în vizor pe Leonardo DiCaprio. Cei doi au mai lucrat împreună în 2000, la ‘The Beach’.

Deocamdată nu s-a semnat niciun acord, dar rolul Jobs ar putea fi ocazia aşteptată de DiCaprio pentru relansarea campaniei „un Oscar pentru Leo”, încheie voici.fr.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Orașul important din UE care a devenit plin de șerpi și șobolani. E vizitat de foarte mulți români
Capital.ro
Un milion de români pot fi chemați în armată. Bărbații cu vârste între 20 și 35 de ani sunt obligați
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Cum ne detectează țânțarii mirosul. Descoperirile specialiștilor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Valabilitatea permisului de conducere va fi redusă! Anunț pentru cei care au categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Lacul Comana, afectat grav de secetă: Efectele schimbărilor climatice sunt tot mai vizibile
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...