Ce drepturi au angajaţii care au lucrat în zilele de Paşti

15 angajatori ieşeni au fost amendaţi de Inspectoratul Teritorial de Muncă în acest an pentru că nu au respectat timpul de odihnă al salariaţilor.
Iulian Tudor
23 apr. 2014, 06:34
Ce drepturi au angajaţii care au lucrat în zilele de Paşti

În topul reclamaţiilor depuse la ITM de către angajaţi, pe primul loc se situează cele privind neplata drepturilor băneşti, acestea fiind cele mai numeroase. După numărul cererilor înregistrate, cele privind nerespectarea repausului săptămânal, a timpului de odihnă sau de lucru urmează imediat după cele privind neplata drepturilor băneşti„, a declarat inspectorul-şef adjunct George Tanasievici, purtătorul de cuvânt al instituţiei, pentru ziaruldeiasi.ro.

Potrivit datelor ITM Iaşi, în cursul anului trecut, reprezentanţii instituţiei au dat 22 de sancţiuni contravenţionale angajatorilor pentru nerespectarea repausului săptămânal, ori a timpului de lucru sau de odihnă. Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii ITM în anul 2013 se ridică la suma de 37.500 lei.

Salariaţii ieşeni care au fost nevoiţi să muncească în zilele de Paşti mai au la dispoziţie aproximativ o lună de zile pentru a obţine de la angajator zile libere în schimb sau plata acestora, cu „un spor de minimum 100% la salariul de bază”.

Ieşenii care lucrează în domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii au dreptul, conform legislaţiei muncii, să îşi ia o zi liberă în următoarele 30 de zile, a precizat conducerea ITM Iaşi.

În cazul în care, din motive justificate, angajatorul nu poate acorda zile libere, Codul Muncii prevede ca salariaţii să beneficieze de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care se sustrag de la aceste prevederi indicate în legislaţia muncii sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce să pui în ciorba de burtă ca să aibă un gust și o aromă deosebită. Ingredientul final e cel mai important
Capital.ro
Serviciul militar se reintroduce din ianuarie 2025. Vor fi recrutați bărbații de peste 18 ani
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
RECORD PENTRU AUR. A atins cel mai mare nivel din istorie
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
V-ați încheiat nasturii, dar nu ați știut asta. Marea diferență între bărbați și femei
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Interzis la frontiera cu Ungaria. Nu au dreptul să treacă granița. Poliția te reține pe loc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Bavarian Nordic solicită UE extinderea licenței vaccinului mpox pentru adolescenți
MediaFlux
A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA PENSIILOR MAJORATE! Vine POȘTAȘUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...