Mark Mobius, omul din spatele Fondului Proprietatea, laudă România la CNBC

Mark Mobius, supranumit „guru al pieţelor emergente“, a fost în Austria să vadă dacă poate cumpăra acţiuni ale băncilor şi companiilor care au afaceri în România, dar şi în restul regiunii. Şeful grupului care administrează Fondul Proprietatea (FP) a declarat vineri pentru CNBC că revenirea Austriei şi României se vede cu ochiul liber.
Adrian N. Ionescu
04 feb. 2012, 14:25
Mark Mobius, omul din spatele Fondului Proprietatea, laudă România la CNBC

„Însănătoşirea economiei în Austria şi România este pe drumul cel bun şi se poate observa în magazine“, a declarat preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets, pentru CNBC, precizând că administrează investiţii în aceste ţări.

Din Grupul Templeton Emerging Markets face parte Franklin Templeton Investment Management, care administrează Fondul Proprietatea, ale cărui acţiuni sunt cele mai tranzacţionate companie la Bursa de Valori Bucureşti.

Investiţiile altor fonduri ale Franklin Templeton în România depăşesc expunerea de 50 de milioane de dolari.

„Am fost în Austria ca să văd care sunt oportunităţile de investiţii mai ales în bănci, dar şi în celelalte companii care au afaceri în România şi în restul regiunii, pentru că cred în viitorul acesteia“, a spus Mark Mobius, recomandând plasamentele în toată Europa Centrală şi de Est şi în Rusia.

„Guru“ Mark Mobius şi-a desfăşurat şi la CNBC pledoaria în favoarea monedei europene şi a rezolvării cu succes a problemelor europene, pledoarie care a putut fi auzită şi la Bucureşti, cel mai recent săptămâna trecută.

Investitorii se trezesc la realitatea că Uniunea Europeană şi euro vor supravieţui“, a spus Mark Mobius, adăugând că este în căutarea de investiţii în special în Europa de Est. „Efectele reformelor care au loc acum în Europa ne vor trezi anul viitor, când veţi vedea o comunitate europeană mult mai puternică „, a declarat Mobius, aflat în Singapore, pentru CNBC Asia.

În context, Mobius a completat că preluarea de companii europene de către investitori din China şi Orientul Mijlociu este un alt factor care ar putea conduce revenirii economiilor în Europa.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul „groaznic”, dispărut acum peste 10.000 de ani, care a reapărut în aceste zile. La prima vedere pare drăgălaș, dar este foarte periculos. Mulți îl știu din celebrul serial Game of Thrones
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu mai are scăpare. Verdictul venit azi, 8 aprilie (SURSE)
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Veste proastă pentru acești părinți. Vor avea o mare obligație
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
Dispar anumite pensii. Vârsta de pensionare va crește treptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card