Marcel Răducanu, fostul jucător al Stelei și al Borussiei Dortmund a ținut să-i transmită un mesaj antrenorului liderului din Liga 1, Laurențiu Reghecampf, despre care spune că nu ar rezista două luni în Germania.
„Eu citesc numai presa de pe Internet, dar nu cred că ar rezista două luni în Germania, dacă face ce face acum. Dă în colegi și nu e o atitudine bună. Un antrenor trebuie să știe să se stăpânească. Dacă dai în toți, te faci neplăcut. Nu vorbesc de educație, ci de faptul că se crede un mare antrenor, prin rezultatele pe care le are.
Citeşte şi Reghecampf i-a găsit PORECLĂ lui Ionuţ Negoiţă. E DEMENŢIALĂ
Pentru stadiul unde e, e foarte bine, dar trebuie să își schimbe atitudinea, dacă pleacă. Trebuie să gândească altfel lucrurile. Nu ai cum să te pui rău cu antrenorul echipei naționale, nu am auzit ca un antrenor de club din Germania să se ia de Low„, a spus Marcel Răducanu, la DigiSport.
Marcel Răducanu îi dă lui Reghecampf şanse mici de succes la o echipă din prima sau a doua ligă germană. „Dacă e să vorbim de nivel, pot spune că Magath a început să antreneze din liga a cincea. E greu pentru Reghecampf să înceapă în prima sau a doua ligă, pentru că sunt antrenori care stau la coadă, sunt șomeri după ce au antrenat în Bundesliga„, a mai spus Marcel Răducanu.
Citeşte şi Laurenţiu Reghecampf ar putea părăsi Steaua, are o superofertă