George Copos, clipe DRAMATICE la tribunal. A PLÂNS în faţa judecătorilor

George Copos a fost adus în faţa instanţei, la ultimul termen în Dosarul Loteria, moment în care a izbucnit în lacrimi. În acest caz, Copos a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani de puşcărie, dar joi instanţa a decis să amîne verdictul în dosarul Loteria 1 pentru data de 16 iunie.
Daniel Spătaru
24 apr. 2014, 10:18
George Copos, clipe DRAMATICE la tribunal. A PLÂNS în faţa judecătorilor

George Copos a izbucnit în plâns joi la Tribunalul Bucureşti în timpul desfăşurării procesului Loteria I, în care a fost condamnat anterior de o altă instanţă la patru ani de închisoare cu executare.

Joi, în jurul orei 12.00, George Copos a fost adus în sala de judecată având cătuşe la mâini, după care a discutat câteva minute cu avocaţii săi.

Potrivit Agerpres, în momentul în care în sală a intrat judecătorul, Copos s-a aşezat în boxa acuzaţilor şi a izbucnit în plâns.

Judecătorul i-a întrebat pe avocaţi ce se întâmplă cu George Copos, însă nu a primit nici un răspuns, iar omul de afaceri s-a liniştit după câteva minute.

Procesul a continuat cu o cerere a avocaţilor privind amânarea acestui proces şi trimiterea unei cereri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru ca judecătorii de la această instanţă să transmită modul în care se aplică legea penală mai favorabilă în cazul lui Copos şi al celorlalţi inculpaţi din acest dosar, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri penale.

Procurorul de şedinţă s-a opus acestei cereri, susţinând că avocaţii încearcă doar să tergiverseze procesul.

Judecătorii s-au retras pentru zece minute pentru a lua o decizie în cazul acestei cereri. În cele din urmă instanţa a decis să amîne verdictul în dosarul Loteria 1 pentru data de 16 iunie.

Citeşte şi GEORGE COPOS, umilinţa VIEŢII de ZIUA LUI. Ce s-a întâmplat la PUŞCĂRIE

George Copos a fost condamnat în ianuarie 2013 la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, în dosarul Loteria I, în urma unei decizii luate de magistraţii Judecătoriei Sectorului 2.

De asemenea, instanţa a decis ca George Copos să aibă interdicţia pe o perioadă de cinci ani de a mai ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Citeşte şi Prietenii lui George Copos vor strânge bani pentru a plăti prejudiciul din Dosarul Transferurilor

În acelaşi dosar, Roza Gilio Giuzepe, Ioan Stelian Raţiu şi Nicolae Cristea (fost director al Loteriei Române) au primit câte patru ani de închisoare cu executare iar Gabriel Rogoveanu, trei ani de închisoare cu executare.

Instanţa i-a obligat pe George Copos şi Roza Gilio Giuzepe (ambii în solidar cu părţile responsabile civilmente SC Ana Electronic SA şi SC Romtur GM Impex SRL), Nicolae Cristea şi Gabriel Rogoveanu la plata către ANAF a sumei de 3.946.112 lei, cu titlu de despăgubiri materiale şi la plata tuturor obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi).

Judecătorii au menţinut sechestrul asigurător pus pe mai multe conturi deţinute de George Copos.

Decizia a fost atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti.

Citeşte şi Afacerile lui Copos se PRĂBUŞESC. Patiseriile sale se ÎNCHID una după alta VIDEO

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni