Totuşi, el a mai spus că, dacă şi-ar dori, ar putea să capete funcţii mai înalte în PSD sau în Guvern. În plus, el a spus că, dacă ar fi să candideze la alegerile prezidenţiale, ar fi un candidat important pentru partid.
„Nu vreau mai sus pentru că vreau să am şi viaţă privată, nu vreau să fiu premier, să stau toată ziua în şedinţe. Dar dacă aş vrea mai sus, poate aş fi putut, chiar şi premier. Probabil că aş fi reuşit, aş fi fost cel puţin la bătaie. Şi acum, dacă aş fi să candidez la prezindeţiale, aş fi cel puţin un candidat de luat în seamă”, a declarat Mazăre, în direct la România TV.