Proiectul „O şcoală curată, un oraş curat!” presupune conştientizarea importanţei colectării selective a deşeurilor atât sub aspectul protecţiei mediului şi ocrotirii sănătăţii publice, cât şi din punct de vedere economic. Iniţiativa constă în discuţii interactive ale elevilor cu specialişti în domeniu, proiecţii de filme şi distribuirea de materiale informative, scrie Agerpres.
Prin intermediul acestui proiect se urmăreşte stimularea comportamentului participativ al elevilor din şcolile generale din sectorul 1, dezvoltarea capacităţii lor de a se angaja în acţiuni şi de a interacţiona la nivelul grupurilor din şcoală şi din afara sa. Aceştia vor avea posibilitatea de a-şi valorifica propriile cunoştinţe referitoare la colectarea şi reciclarea materialelor refolosibile şi protejarea mediului înconjurător.
Organizatorii şi-au propus ca fiecare elev să conştientizeze faptul că dacă nu acţionează în direcţia colectării separate a deşeurilor care se generează zilnic – ambalaje de hârtie şi carton, recipienţi de plastic, sticlă sau metal şi deşeuri electrice – acest lucru se va reflecta foarte curând într-un grad ridicat de poluare a mediului ambiant.
„Colectarea selectivă a deşeurilor se înscrie în preocuparea constantă pe care Primăria sectorului 1 a arătat-o în ultimii ani pentru protecţia mediului. Vrem să avem siguranţa că deşeurile ajung să fie reciclate, nu aruncate la groapa de gunoi. E necesar să facem ceva pentru a proteja mediul înconjurător şi pentru a păstra oraşul curat. Trebuie să respectăm locul în care trăim şi să avem grijă de sănătatea noastră, a copiilor noştri şi a generaţiilor viitoare”, a declarat primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, conform sursei citate.