Andrei Cobuz a fost recunoscut după haine şi semnalmente, identitatea fiind confirmată de buletinul pe care îl avea asupra sa.
Potrivit adevarul.ro, trupul neînsufleţit al adolecentului a fost transportat de oamenii legii la morga Spitalului Judeţean Bacău pentru efectuarea necropsiei. „În această dimineaţă a fost găsit trupul unui tânăr de 18 ani, în dreptul Uzinei Electrice 2 de la Lilieci, comuna Hemeiuşi. A fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţe, pentru efectuarea autopsiei. Da, putem confirma deja că este vorba de elevul Andrei Cobuz, dispărut la începutul acestei luni”, a declarat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău.
Andrei Cobuz a dispărut pe 2 aprilie de acasă luându-şi cu el un rucsac şi buletinul, însă a lăsat acasă banii de buzunar pe care îi lăsaseră părinţii. Elevul avea 18 ani şi studia la Colegiul „Vasile Alecsandri”, unde era apreciat de profesori ca un elev excepţional.
El trebuia să participe pe 11 aprilie la Olimpiada Naţională de Informatică de la Ploieşti.