Pensionarii au afişat un banner pe care scria ”Partidul moştenitorilor preşedintelui”. Bătrânii au început să huiduie în momentul în care Elena Udrea, Eugen Tomac, Teodor Baconschi şi Cristian Preda au coborât din maşini şi s-au apropiat de intrarea în Casa de Cultură a Sindicatelor. Ei au scandat ”Afară, afară cu javrele din ţară”.
”Nu putem uita că Băsescu, Udrea şi Boc ne-au tăiat pensiile şi salariile. Nu au ce căuta la Galaţi cei care se cred succesorii lui Băsescu. Pensionarii nu uită şi nu iartă”, a declarat liderul Alianţei Europensionarilor din Galaţi, Toader Cristea.
Elena Udrea şi conducerea PMP au participat, sâmbătă, la lansarea în judeţul Galaţi a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, în faţa a sute de membri şi simpatizanţi ai partidului, adunaţi în Casa de Cultură a Sindicatelor.
Udrea le-a spus celor prezenţi că PMP este partidul preşedintelui Traian Băsescu şi că această formaţiune va da viitorul preşedinte al României.
”Ne pregătim la europarlamentare pentru un scor bun, adică de două cifre. Cred că putem fi partidul care va da viitorul preşedinte al României”, a adăugat Udrea.
Candidatul pentru europarlamentare Cristian Preda a precizat că PMP se va bate pentru locul doi în campania electorală şi şi-a exprimat convingerea că celelalte partide de dreapta nu vor realiza scorurile pe care le-au anunţat.
”Vă dau în scris că nici PNL şi nici PDL nu vor obţine scorurile pe care le-au anunţat. Ne vom bate pentru locul doi şi vom realiza ceea ce am promis şi am anunţat”, a afirmat Preda.