Italia negociază cu FMI atenuarea termenilor supravegherii ţării de către instituţia financiară

Italia negociază cu Fondul Monetar Internaţional atenuarea termenilor supravegherii sporite a ţării, solicitată FMI în noiembrie anul trecut de fostul premier Silvio Berlusconi, a declarat vineri o sursă apropiată situaţiei, transmite Reuters.
Romania TV
03 feb. 2012, 19:37
Italia negociază cu FMI atenuarea termenilor supravegherii ţării de către instituţia financiară

Autorităţile italiene au fost nevoite să ceară monitorizarea ţării de către FMI pentru a linişti temerile investitorilor şi ale guvernelor europene, în condiţiile creşterii costului împrumuturilor Italiei la un nivel periculos.

Noul guvern tehnocrat, condus de Mario Monti, economist respectat şi fost comisar european, a reuşit să reducă temerile privind angajamentul Italiei pentru susţinerea creşterii economice şi a reformelor.

„Italia şi FMI discută la nivel bilateral despre posibilitatea modificării mandatului iniţial de supraveghere sporită, astfel încât monitorizarea fiscală să aibă loc în cadrul procedurilor obişnuite ale Fondului”, a spus sursa.

Misiunea de monitorizare ar putea fi redusă la un mandat obişnuit de evaluare, potrivit regulamentului de funcţionare al Fondului, respectiv evaluarea obligatorie anuală efectuată în toate ţările membre.

Sursa a precizat că nu a fost luată încă o decizie.

Italia a devenit prima ţară din G7 care a cerut o misiune de supraveghere sporită din partea FMI, o procedură aplicată în mod normal statelor emergente.

Reprezentanţii Trezoreriei italiene au refuzat să comenteze, iar cei ai FMI nu au fost disponibili pentru comentarii.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Cum poți păstra boabele de cafea proaspete timp de 12 luni. Trucul pe care trebuie să-l știe iubitorii de cafea
Capital.ro
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Vești teribile de la meteorologi. Totul se schimbă brusc
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Un român a plătit 2.000 € pentru o săptămână la "all inclusive" în Turcia. Ce a primit să mănânce și să bea 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Elevii care au obținut nota maximă la Evaluarea Națională, dar și la BAC, vor fi răplătiți cu bani! Suma nu este deloc mică
Capital.ro
Statul va plăti câte 5.000 LEI de persoană. Guvernul a pregătit deja banii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Femeie din Belarus condamnată la şase ani de închisoare pentru finanţarea unui grup de voluntari în Ucraina
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR TOTAL după DEMISIA LUI BIDEN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!