Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc după ce şoferul unui autoturism Opel nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea” şi nu a acordat prioritate, într-o intersecţie din Oradea, unei autospeciale SMURD care se afla în misiune şi care se îndrepta spre locul unui accident soldat cu rănirea gravă a unui copil în vârstă de opt ani, potrivit Mediafax.
Potrivit şefului SMURD UPU Bihor, Hadrian Borcea, în urma accidentului au fost răniţi uşor un pasager al autoturismului Opel şi de cei doi membri ai echipajului din autospecială. „Medicul a suferit o fractură de coloană cervicală, iar şoferul SMURD un traumatism minor”, a declarat dr. Borcea.
Autospeciala SMURD, în care se afla medicul, era al doilea echipaj care se îndrepta spre locul accidentului, primul fiind o ambulanţă care era deservită doar de un paramedic şi un asistent medical.
„Primul echipaj, o maşină de resuscitare şi reanimare, în care se aflau un paramedic şi un asistent medical, s-a deplasat în continuare la accidentul din Sântandrei, preluând copilul şi aducându-l la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalulului Judeţean Oradea”, a spus Borcea, adăugând că acesta se află în stare gravă.
Potrivit Serviciului Poliţiei Rutieră Bihor, copilul a fost lovit de o maşină condusă de o femeie în vârstă de 36 de ani din Oradea, în timp ce traversa strada prin loc nemarcat şi fără să se asigure.