Se pare că bebeluşul a fost victimă într-un scandal izbucnit între părinţi.
„În această dimineaţă a izbucnit un conflict între cei doi concubini, femeia cerându-i bărbatului să taie nişte lemne, iar acesta refuzând. Bărbatul a început să lovească cu palmele peste faţă femeia care se afla pe pat, alături de fetiţa celor doi, în vârstă de patru luni. Din greşeală, bărbatul a lovit şi bebeluşul, care a fost preluat ulterior de un echipaj al ambulanţei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Potrivit sursei citate, bărbatul nu se afla în stare de ebrietate. În cauză, poliţiştii de la Postul de Poliţie al comunei Rafaila au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, iar în funcţie de numărul de zile de spitalizare urmează să se facă încadrarea juridică a faptei.
„Un echipaj medical a preluat copilul în această dimineaţă cu un hematom frontal. Din primele informaţii se pare că ar fi fost agresat de tată. Am anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie şi pe cei ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Bebeluşul împreună cu mama sa au fost duşi la SJU Vaslui, unde copilul va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa, potrivit Agerpres.
Totodată, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui vor acţiona în vederea securizării copilului imediat ce ancheta va stabili detaliile necesare, iar copilul va fi externat.
Un copil din Constanţa, la spital după ce a fost bătut de tatăl său