Descoperire importantă în Egipt. Ce au aflat arheologii despre Iisus

Arheologii spanioli au descoperit o frescă misterioasă într-un mormânt din oraşul egiptean Oxyrhynchus. Ei susţin că este una din primele reprezentări ale lui Iisus, datând din secolul al VI-lea sau al VII-lea e.n.
Filip Stan
01 mai 2014, 08:49
Descoperire importantă în Egipt. Ce au aflat arheologii despre Iisus

În frescă vedem portretul unui tânăr cu părul ondulat, care pare să ofere binecuvântarea printr-un gest simboli al mâinii. Arheologii cred că mormântul aparţine unui scrib şi unor preoţi, care au fost înhumaţi aici.

A fost Iisus căsătorit? Un papirus despre „soţia” lui Iisus zdruncină teoria catolică a celibatului

Josep Padro, profesor la Universitatea din Barcelona, care coordonează excavaţiile la acest sit, spune că simbolurile descoperite sunt din perioada coptă, a primilor creştini din Egipt.

Experţii încearcă acum să traducă inscripţiile din jurul frescei, pentru a afla exact identitatea bărbatului din imagine, scroe descopera.ro.

Cripta rectangulară subterană măsoară aproximativ 8 metri lungime şi 4 metri adâncime.

Arheologii au mai descoperit şi uneltele unui scrib care a fost îngropat în acest mormânt. Deocamdată nu au fost găsite indicii privind identitatea lui, dar specialiştii cred că avea în jur de 17 ani când a murit.

Lângă această criptă, care era ascunsă sub o piatră de 45 de tone, se mai află o construcţie, de care este legată printr-un rând de trepte.

„Civilizaţia pierdută a ATLANTIDEI a ieşit la LUMINĂ”. Descoperirea FABULOASĂ care schimbă istoria

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Cel mai trist oraș de pe pământ, despre care se spune că “se află cel mai aproape de Cer”. Speranța de viață este de doar 35 de ani, nimeni nu vrea să se mute aici
Capital.ro
Călin Georgescu, OUT! Nu poate candida din nou. Vine ordin de la CCR
Playtech.ro
David Beckham, de nerecunoscut: E horror, nu-și poate mișca fața
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Maghiarii se înghesuie la programul de pregătire militară. Campania „Îmi iubesc țara și o voi proteja” are un succes uriaș
wowbiz.ro
Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Vești proaste despre salariile românilor. Legea vine de la Bruxelles
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Cum poți beneficia de pensie chiar dacă nu ai muncit niciodată. Cât vei primi în 2025!
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală. Anunț despre turul 2 al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Se fac angajări MApN în 2025! Cum poţi să ajungi soldat profesionist şi care sunt condiţiile de înscriere
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
Prinderea Măcelarului din Lyon: Klaus Barbie, capturat după zeci de ani de fugă
MediaFlux
AJUTOR FINANCIAR pentru PENSIONARI! Se dau 3.000 de LEI pe lângă PENSIE într-o singură TRANȘĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor cu cele mai lungi programe de muncă