Gabriel Dragomir a suferit arsuri care au necesitat 200 de zile de îngrijiri medicale. Acest lucru s-a întâmplat după ce asistenta Emilia Baron l-a pus într-un incubator fabricat în 1973, alături de alt bebeluş.
Incubatorul avea probleme mari de funcţionare şi, din păcate, o ştiau cadrele medicale, conducerea spitalului, cei care verificau dacă aparatele mai sunt sau nu în termen. Incubatorul depăşise cu mult perioada normală de funcţionare. Cu toate acestea, deservea în continuare Secţia de nou-născuţi din Maternitatea Bucur.
Judecătorii au acordat familiei Dragomir daune morale de 200.000 de euro. De asemenea, toţi cei responsabili au fost puşi să plătească amenzi penale de mii de lei. Asistenta Emilia Baron s-a ales şi cu o pedeapsă de 3 luni de închisoare cu suspendare. Dincolo de toate acestea, rămâne, însă, realitatea din spitalele româneşti.
„În mod evident, asistenta Emilia Baron a fost suprasolicitată. La producea vătămării nou-născutului au contribuit şi o serie de practici existente la nivelul secţiei. Tot personalul medical cunoştea că incubatorul avea unele probleme de funcţionare, dar nimeni nu a propus casarea acestuia. Practica introducerii a câte doi copii în incubator era cunoscută de tot personalul medical, dar nimeni nu a luat măsuri”, se precizează în Motivarea judecătorilor.
Judecătorii mai spun că nimic nu justifică traumele suferite de un bebeluş de numai trei zile.
„O să mai urmeze operaţii până la 18 ani, apoi o să vedem ce mai rămâne. Oricum, muşchiuleţul de la mâna stângă nu se va mai reface, la braţul stâng a fost carbonizat, urechiuşa refăcută”, a spus Violeta Dragomir, mama bebeluşului.
Cei găsiţi vinovaţi au făcut, însă, recurs. Procesul se va judeca, din martie, la Curtea De Apel Bucureşti.
„S-a constatat că sistemul de umidificare a aerului nu funcţionează, sistemele de siguranţă la supratemperatură nu funcţionează, alarmele prevăzute de producător nu funcţionează. Temperaturile măsurate în contact cu părţile metalice accesibile ce ar fi putut veni în contact cu nou-născutul, au fost de 76,3, 68,3, 78,7, şi 70,6 grade Celsius”, mai este precizat în Motivarea judecătorilor.