Informaţiile preliminare conduc spre ideea că tinerii care s-au luat la bătaie în zona Unirii, din Capitală, s-ar fi cunoscut, fiind vecini, şi erau ieşiţi la plimbare cu soţiile lor.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj al Ambulanţei şi poliţiştii care l-au identificat pe agresor.
Citeşte şi Scandal în Bucureşti: Mai mulţi romi suspectaţi de furt de energie au luat la bătaie angajaţii ENEL
„Doi tineri pe fondul unor neînţelegeri mai vechi şi a unui conflict spontan s-au luat la ceartă şi situaţia a degenerat. Unul dintre tineri ar fi fost rănit uşor în zona umărului, se pare că ar fi fost înţepat nu se ştie cu ce anume, urmează să facem cercetările„, au precizat surse din poliţie, pentru Agerpres.
Poliţiştii au primit sesizarea la 112 şi continuă cercetările.