Plângere împotriva statului român la CEDO pentru închiderea unui spital

Asociaţia Distroficilor Muscular din România (ADMR) şi Sindicatul Sanitas Covasna vor să cheme în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg pentru închiderea Spitalului de patologie neuromusculară din localitatea Vâlcele şi mutarea lui la Întorsura Buzăului.
Iulian Tudor
05 mai 2014, 12:10
Plângere împotriva statului român la CEDO pentru închiderea unui spital

Preşedinta asociaţiei, Maria Teodorescu, a declarat luni, că procesul intentat Guvernului a fost pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin urmare îşi vor căuta dreptatea la CEDO.

„ADMR depune plângere în numele pacienţilor care au suferit în urma închiderii spitalului, iar Sanitas în numele angajaţilor pe care îi reprezintă. Aşteptăm să vedem dacă ni se acceptă cererea prin care chemăm în judecată statul român”, a declarat Maria Teodorescu pentru Agerpres.

Ea a menţionat că după închiderea spitalului din Vâlcele, în vara anului 2011, ADMR a făcut numeroase demersuri pe lângă autorităţile statului pentru reluarea activităţii, invocând printre altele clima nefavorabilă de la Întorsura Buzăului.

„Considerăm că nu s-au luat în considerare argumentele noastre juste. Chiar şi comisia ministerială a admis că clima de la Întorsura Buzăului nu este adecvată bolnavilor cu distrofii musculare şi a recomandat revenirea spitalului la Vâlcele în regim de urgenţă. Pentru bolnavii cu distrofii o simplă răceală poate fi fatală (…) Au fost promisiuni şi din partea fostului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, dar nu s-a ţinut de cuvânt”, a mai spus Maria Teodorescu.

Potrivit acesteia, din cauza temperaturilor scăzute din zona depresiunii Buzaielor, mulţi dintre bolnavii cu distrofii renunţă să se mai interneze pentru tratament în spitalul de la Întorsura Buzăului.

Centrul de patologie neuromusculară ‘dr.Horia Radu’ din Vâlcele, care avea o tradiţie de peste 40 de ani şi era singurul de acest fel din ţară, a fost închis în vara anului 2011 în urma reorganizării sistemului sanitar. Pacienţii au fost mutaţi la Întorsura Buzăului unde exista un spital nou în care s-au investit aproape 3 milioane de euro, dar care nu funcţionase niciodată pentru că nu avea dotarea necesară şi nici medici.

Deşi condiţiile de cazare de la Întorsura Buzăului sunt superioare, conducerea ADMR a cerut redeschiderea fostului spital, invocând nu doar clima, ci şi lipsa unor facilităţi, a izvoarelor de apă minerală, a spaţiilor de petrece a timpului liber în natură şi existenţa la Vâlcele a unui centru pentru persoanele cu dizabilităţi, construit cu sprijin din străinătate, unde se pot derula diverse programe pentru pacienţi.

Clădirea spitalului din Vâlcele s-a degradat în perioada în care nu a mai fost folosită, iar potrivit estimărilor ar fi necesare aproximativ două milioane de euro pentru redeschiderea lui.

În România există circa 35.000 de bolnavi diagnosticaţi cu distrofii musculare, o boală patologică degenerativă care nu are leac, dar care poate fi ameliorată prin tratament adecvat.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll, ora 14:15 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1. Rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar putea fi motivul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Poliția din București investighează filmările europarlamentarei Diana Șoșoacă din cabina de vot
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy