„Toate după 26 mai. Noi dintotdeauna discutăm şi avem în minte şi în suflet unitatea dreptei, mai ales că suntem partid care a participat la construcţii câştigătoare de fiecare dată. Noi suntem unul dintre cele două componente ale Alianţei Dreptate şi Adevăr, care a câştigat alegerile şi a guvernat după 2004. Noi suntem parte a unei fuziuni care se numeşte chiar PDL. PDL – care a câştigat alegerile din 2009. Iată, ştim cum se fac lucrurile, nu dictate. Cu analize serioase, fără impuneri, fără persoane providenţiale. Lumea are nevoie de oameni normali şi de linişte în ţara aceasta”, a susţinut preşedintele PDL după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
Duminică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara la Suceava că formaţiunea sa nu va face alianţe după ”eşecul USL”, ci se va concentra pe obiective şi pe proiecte care, la un moment dat, ar putea fi convergente cu ale altor partide politice. Iar în eventualitatea unor acţiuni politice comune, a adăugat Antonescu, PNL va purta discuţii cu reprezentanţii unor partide parlamentare, în niciun caz cu Traian Băsescu.
Ulterior, în ceea ce priveşte unificarea dreptei, şeful statului a propus ca, în loc de o dreaptă cu cinci „partide şi partiduleţe”, să existe un singur partid.