Vasile Blaga: Parlamentarii PDL vor vota împotriva guvernului PSD la o posibilă moţiune de cenzură

Parlamentarii PDL vor vota împotriva Guvernului PSD, indiferent dacă vor susţine sau nu prin semnătură moţiunea de cenzură anunţată de PNL, a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga, luni, întrebat dacă democrat-liberalii au primit textul moţiunii, transmite Agerpres.
Romania TV
05 mai 2014, 14:15
Vasile Blaga: Parlamentarii PDL vor vota împotriva guvernului PSD la o posibilă moţiune de cenzură

„Nu, chiar am discutat acest lucru astăzi. Aşa cum spunea domnul Predoiu, nu mai este posibil în Senat, care nu lucrează, dar în Cameră vom aborda subiectul Duicu astăzi, cu o interpelare. Şi desigur, vom avea grijă, dacă vom primi textul moţiunii, mai că am văzut acel punct prins – după ce ne-am exprimat noi public – modul în care combatem baroniada PSD şi atunci sigur vom sprijini moţiunea. Oricum, şi dacă nu o vom semna, noi tot vom vota împotriva Guvernului PSD”, a declarat preşedintele PDL, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei BPN al partidului.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pe 25 aprilie că moţiunea de cenzură anunţată va fi depusă înainte de alegerile europarlamentare.

„Nu o lăsăm (n.r. – moţiunea de cenzură) după euroalegeri. Ştiţi că există o decizie a Biroului Permanent care a mandatat grupurile parlamentare să pregătească moţiunea de cenzură. Astăzi la Braşov avem iarăşi o şedinţă a Biroului Permanent, cât şi a Delegaţiei Permanente. Nu am decis data la care această moţiune de cenzură va fi lansată şi între timp s-au adunat mai multe subiecte privitor la politica fiscală a Guvernului”, a afirmat Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a salutat adoptarea de către Guvern a ordonanţei cu privire la neimpozitarea profitului reinvestit, însă a subliniat că mai există şi alte subiecte care vor face obiectul moţiunii de cenzură, precum reducerea CAS.

„Noi am luat act, de pildă, cu satisfacţie, nu neapărat cu încredere, un pas e faptul că s-a adoptat ieri sau alaltăieri ordonanţa privitoare la intrarea în vigoare de la 1 iulie a scutirii de impozit a profitului reinvestit. Un lucru pe care îl salutăm, un lucru pe care l-am cerut, care era în programul de guvernare. Rămâne chestiunea cu CAS şi rămân o serie de alte chestiuni, nu neapărat de natură economică şi din punctul nostru de vedere pot face obiectul unei moţiuni de cenzură. Foarte probabil această moţiune de cenzură va veni înainte de alegerile europarlamentare”, a precizat liderul PNL.

Antonescu a spus că nu crede că nu va fi cvorum la dezbaterea moţiunii de cenzură din cauza vacanţei pe timpul campaniei pentru euroalegeri.

„Vacanţele pe care le decid dl Zgonea şi dl Ilie Sârbu, că dl Tăriceanu face ce zice dl Sârbu, nu ne pot priva de mijloacele parlamentare cum ar fi moţiunea de cenzură. Eu cred că nu o să fim în situaţia în care să depunem o moţiune de cenzură şi dânşii să nu vină, să spună că sunt în campania electorală, nu cred”, a arătat liderul PNL.

 

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru stăpânii de câini din România. Puțini știu că riscă amenzi de 1.500 de lei
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Tradiții și superstiții de Sâmbăta lui Lazăr. Este ultima pomenire a morților dinainte de Paște
Ego.ro
Simona Halep, de nerecunoscut! Momente tande alături de cea mai dragă ființă EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
BANI pentru PENSIONARI, înainte de Paşte. TICHETE de câte 100 - 125 de lei, cu buletinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”