Ziua Europei va fi marcată atât în Bucureşti, cât şi în Sibiu, oraş care a avut titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2007. Cei care doresc să participe la această sărbătoare au de ales între următoarele evenimente:
* Concert de Ziua Europei la Afi Palace Cotroceni
Vineri, 9 mai, Primăria Sectorului 6, în parteneriat cu Orchestra Simfonică Bucureşti, va organiza la AFI Palace Cotroceni un concert dedicat Zilei Europei. Concertul va începe cu un flash-mob pe acordurile Odei Bucuriei şi va fi urmat de 45 de minute în care vor fi interpretate cele mai cunoscute piese de muzică simfonică europeană.
* Metroul european
Pe 9 mai, în intervalul 16,00-19,00, 28 de staţii de metrou vor purta numele statelor membre ale Uniunii Europene. Călătorii vor fi întâmpinaţi în staţiile de metrou cu momente artistice de muzică şi dans, vor putea vizita expoziţii şi vor avea ocazia să participe la degustări de vinuri şi alte specialităţi. Mai mult, pe tot parcursul lunii mai, un metrou cu simbolurile europene va circula pe magistralele din Bucureşti.
* Festivalul filmului european
În perioada 9-15 mai, peste 15.000 de cinefili sunt aşteptaţi la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Filmului European, ce va avea loc la cinematografele Studio şi Elvira Popescu.
* Vernisajele Salonului Internaţional dedicat Zilei Europei şi lansarea Festivalului European de fotografie
Vineri, începând cu ora 12,00, în sala de festivităţi a Institutului Cultural Român din Bucureşti şi la Galeria ‘Euro Foto Art’ din Oradea vor avea loc vernisajele Salonului Internaţional dedicat Zilei Europei.
* Ziua Europei la Sibiu
Vineri, 9 mai, Piaţa Mare din Sibiu va fi gazda unei expoziţii de artă şi a unor concerte susţinute de elevi ai Liceului de Artă din oraş. De asemenea, tot în Piaţa Mare, vor fi arborate steagurile statelor membre ale Uniunii Europene şi bannere dedicate Zilei Europei.
* ONGFest
Sâmbătă, 10 mai, Reprezentanţa Comisiei Europene în România va participa, prin intermediul Spaţiului Public European, la ONGFest, un eveniment cu tradiţie organizat de către Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Alegerile europarlamentare vor constitui principala temă de discuţie pentru vizitatorii standului Spaţiului Public European. ONGFest se va desfăşura în perioada 9-11 mai în parcul Herăstrău din Bucureşti şi va reuni în jur de 180 de expozanţi din mediul nonguvernamental.
* Piaţa statelor membre UE
Duminică, 11 mai, la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul centrului InfoEuropa, parcul Cişmigiu din Bucureşti va găzdui reprezentanţi ai statelor membre UE, care vor oferi informaţii trecătorilor de la standurile special amenajate în centrul parcului. Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European vor participa, de asemenea, la eveniment prin intermediul Spaţiului Public European şi vor pune accent pe viitoarele alegeri europarlamentare în informaţiile oferite.
* Festivitatea de premiere a câştigătorilor competiţiei lansate cu prilejul Zilei Limbii Materne
Vineri, 16 mai, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România (sala Titulescu) va avea loc festivitatea de premiere a celor mai bune activităţi organizate de către unităţile de învăţământ cu prilejul Zilei Limbii Materne. La eveniment vor fi invitate echipele unităţilor de învăţământ selectate şi vor fi rostite discursuri ale iniţiatorilor proiectului, partenerilor şi invitaţilor.
* Conferinţa „Familia în contextul crizei actuale”
Vineri, 16 mai, Reprezentanţa Comisiei Europene în România va sprijini conferinţa organizată de către Comitetul Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană pe tema provocărilor cu care se confruntă familiile europene în contextul crizei economice actuale. Cu acest prilej, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, va susţine discursul introductiv al evenimentului, la care sunt aşteptaţi să participe şi reprezentanţi ai direcţiilor generale pentru afaceri sociale şi politică regională din cadrul Comisiei Europene.